Victor Becali, detalii despre oferta primită de Florin Tănase de la FCSB. „Mi se pare o chestie corectă! Interesul lui e să plece cât mai repede!”
Victor Becali, cel care îl reprezintă pe „decarul” vicecampioanei României, a oferit detalii despre oferta primită de Florin Tănase de la FCSB.
Victor Becali a dezvăluit că Florin Tănase a primit o ofertă foarte bună din partea celor de la FCSB, iar acesta a decis să accepte propunerea lui Gigi Becali.
Gigi Becali i-a oferit 30.000 de euro pe lună lui Florin Tănase, iar clauza de reziliere a acestuia a scăzut de la 5.000.000 de euro la 3.000.000 de euro.
Victor Becali, detalii despre oferta primită de Florin Tănase de la FCSB
Victor Becali este de părere că propunerea primită de Florin Tănase de a-și prelungi contractul este foarte bună, mai ales că va avea o clauză de reziliere mai mică și va putea să prindă un transfer în străinătate mult mai repede.
„Nu e vorba de negocieri, ci de o propunere pe care Gigi i-o făcuse. Mi se părea o chestie corectă. E o propunere foarte bună pentru el. Relația lui Tănase cu Gigi e destul de bună și apropiată. Vrea să prelungească înțelegerea și pentru a avea apoi o clauză mai mică (n.a – clauză de reziliere). Dacă prelungește contractul, Tănase nu mai pleacă liber.
Interesul lui Tănase e să plece cât mai repede, nu vrea să aștepte până în 2025, când va avea 30 de ani și ar putea pleca liber. Orice e posibil în ceea ce-l privește pe Tănase. A existat interes pentru el, la 3 milioane, 3 și ceva, dar ofertele nu se apropiau de ceea ce dorea Gigi. Timpul a dovedit că nu poți ști niciodată ce se întâmplă în fotbal”, a declarat Victor Becali, la GSP Live.
În prezent, Florin Tănase încasează 17.000 de euro pe lună la FCSB, iar după mărirea salariului va deveni cel mai bine plătit jucător din Liga 1. Mai mult, „decarul” vicecampioanei României are o clauză de reziliere în valoare de 5 milioane de euro, iar Gigi Becali nu a vrut să renunțe la bani în momentul în care atacantul a primit o ofertă în valoare de 4,5 milioane de euro.