L-a acuzat pe Giovanni Becali că i-a blocat transferul la Fiorentina, iar acum este desființat. „Băiatul ăla s-a lăsat de fotbal? Dar s-a apucat vreodată? Nu-mi spune nimic numele lui!”
David Țone (18 ani), fotbalistul român care susține că a ratat transferul la Fiorentina din cauza lui Giovanni Becali, este făcut praf de Victor Becali.
Fotbalistul în vârstă de 18 ani dezvăluia în urmă cu câteva săptămâni că a refuzat să mai meargă la antrenamentele lui Dinamo din cauza lui Giovanni Becali.
Mai mult, David Țone a amenințat că se lasă de fotbal și a lansat un atac fără precedent la adresa fostului impresar în vârstă de 70 de ani pe care îl acuză că i-a blocat transferul în Serie A.
Fotbalistul român care susține că a ratat transferul la Fiorentina din cauza lui Giovanni Becali, făcut praf
Victor Becali a reacționat după acuzațiile lui David Țone și îl pune la punct pe fotbalistul în vârstă de 18 ani despre care susține că „nu interesează pe nimeni de el”.
„Băiatul ăla s-a lăsat de fotbal? Dar s-a apucat vreodată? Sincer, nu-mi spune nimic numele lui. Eu nu știu trei jucători de la Dinamo acum. Nici nu știu cine conduce Dinamo. În primul rând, noi nu am o relație grozavă cu Fiorentina.
L-am blocat la Fiorentina, după mintea lui. Păi, lui Dinamo dacă îi dădeam 200.000 de euro, ne rupea mâna. Dar nu interesează pe nimeni de el. Oamenii ăștia dau tot timpul vina pe cineva”, a transmis Victor Becali, conform Digisport.
David Țone îl acuză pe Giovanni Becali că i-a distrus cariera
„Trebuia să plec în această vară. Mi s-au pus bețe-n roate, s-au forțat anumite lucruri pentru a rămâne aici. Eram, împreună cu impresarul, în discuții, din nou, cu Fiorentina. Nu știu dacă au înaintat o ofertă, dar au avut discuții cu clubul care nu s-au concretizat.
În 2021 voiau să ofere 100.000 de euro, Dinamo cerea 250.000. În vara lui 2022, din ce-am auzit, era o sumă în jurul a 200.000 de euro, bani pe care-i oferea Fiorentina. Dinamo dorea 450.000 de euro. Pe lângă ei, au mai existat anumite discuții cu CS Dinamo, dar nu s-a concretizat nimic.
Persoanele cu foarte mare influență la Dinamo, cred eu, au împiedicat transferul. Aici mă refer la un personaj din afara clubului, un mare impresar care deține majoritatea jucătorilor de la Dinamo, Giovanni Becali.
A fost interesat de mine, dar am primit sfaturi din stânga și din dreapta și am hotărât să nu semnez cu dânsul. Eu cred că nimic nu este la întâmplare. Am simțit că din momentul în care am luat decizia de a nu semna cu dânsul, n-am mai putut pleca de la Dinamo. A fost punctul decăderii pentru mine”, spunea David Țone, în urmă cu câteva săptămâni, potrivit playsport.ro.