Victor Becali îl face praf pe Steliano Filip. „Dacă are aere de vedetă… Trebuie să înțeleagă că el e fotbalist!”
Victor Becali îl face praf pe Steliano Filip (27 de ani), fotbalistul care vrea să plece de la Dinamo.
Steliano Filip este unul dintre jucătorii de la Dinamo care a anunțat că nu mai dorește să joace pentru formația din „Ștefan cel Mare”.
Faptul că fotbalistul în vârstă de 27 de ani a transmis că nu mai vrea să rămână în „Ștefan cel Mare” l-a făcut pe Victor Becali să răbufnească.
Victor Becali îl face praf pe Steliano Filip
Celebrul impresar din România i-a transmis lui Steliano Filip să nu uite că el e fotbalist, nu vedetă. Totodată, Victor Becali recunoaște că se aștepta ca fotbalistul lui Dinamo să joace mult mai bine decât a făcut-o de când a revenit la formația „câinilor”.
„Nu prea mă intersează situația lui Steliano Filip. Nu am mai vorbit cu el de ani de zile. Trebuie să înțeleagă că el e fotbalist, nu vedetă. Dacă are aere de vedete.. Dacă erau așa mari vedete nu se bătea la retrogradare. Eu m-aș fi așteptat la el, dar și la alți jucători de la Dinamo, la mai mult.
Problema este că ei trebuie să înțeleagă cu fotbalul nu se joacă cu numele. Fotbalul se joacă cu atitudine, cu dăruire, cu valoare. Dacă ai valoare și nu ai atitudine bună, nu faci absolut nimic”, a spus Victor Becali la emisiunea „Digisport Special” de la Digi Sport 1.
Steliano Filip nu face parte din lotul lui Dinamo pentru partida cu FC Argeș
Steliano Filip nu face parte din lotul formației antrenate de Flavius Stoican pentru meciul cu FC Argeș programat vineri, 21 ianuarie, ora 20.00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Fotbalistul i-a anunțat pe oficialii din „Groapă” că este accidentat și nu poate să joace, informație dezvăluită de ProSport.
Mai mult, Steliano i-a solicitat antrenorului lui Dinamo să îl lase să plece la Timișoara, iar cel din urmă și-a dat acceptul.