Victor Pițurcă și Ciprian Marica au analizat echipele din Liga 1 și și-au ales favoritele pentru lupta la titlu.
Cei doi cred că CFR Cluj, Universitatea Craiova și FCSB vor fi principalele candidate pentru lupta la titlu în sezonul 2021 – 2022, dar aceștia s-au contrazis în ceea ce o privește pe Rapid.
Victor Pițurcă și Ciprian Marica sunt de acord că Rapid și Sepsi OSK pot prinde un loc în play-off-ul Ligii 1, dar se contrazic în ceea ce privește șansele giuleștenilor la titlu.
Ciprian Marica este de părere că Rapid poate prinde play-off-ul, dar nu va intra în calcul pentru titlu, în timp ce Victor Pițurcă mizează pe giuleșteni și la duelul pentru primul loc.
„Din ce văd, tot CFR, Craiova și FCSB. Nu văd alte echipe care să se bate la campionat. Poate Sepsi, care are bani. La Rapid nu m-aș duce pentru câștigarea campionatului, chiar dacă cred în Daniel Niculae și chiar în Adrian Mutu ca antrenor. Mutu a demonstrat în play-out că a reușit.
Când va fi cazul, poate să fie și frate cu mine, dacă nu joacă echipa, iar tu ca antrenor nu îți pui amprenta asupra jocului, să nu găsești alibi, să dai vina pe conducere, că nu ți-a făcut transferuri. Dacă nu-ți convine lotul și n-ai încredere că poți face performanță, spune de la început”, a spus Ciprian Marica.
Victor Pițurcă este de acod cu cele spuse de Ciprian Marica, doar că fostul selecționer al echipei naționale a României crede că pe lângă CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova le-ar integra și pe Sepsi OSK și Rapid.
Și eu sunt de acord cu el. Cele trei și pot intra Sepsi și Rapid. Totuși, Rapid are în spate acel public extraordinar”, a spus și Victor Pițurcă pentru sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER