Adrian Bumbescu, antrenor la Centrul de juniori de la CSA Steaua care este prieten de peste 40 de ani cu Victor Pițurcă, a dezvăluit că fostul antrenor al Universității Craiova este aproape să revină în fotbalul românesc.
Adrian Bumbescu susține că Victor Pițurcă se implică neoficial la CSA Steaua, echipă care evoluează în Liga 3 și care țintește promovarea în eșalonul secund.
Mai mult, Adrian Bumbescu susține că fostul selecționer al echipei naționale a României ar urma să ocupe funcția de manager la clubul din Ghencea și că în prezent discută cu Daniel Oprița pentru a-i da sfaturi.
„Piţurcă ajută din umbră, el se poate alătura proiectului la promovarea în Liga 2. Sigur o să vină. El ţine foarte mult legătura cu Opriţa. Se sună, se sfătuiesc. Victor Piţurcă se implică neoficial la Steaua, dar îl văd să se implice şi oficial.
Piţurcă o să fie manager, aşa îl văd eu. Aşa cred că o să fie”, a spus Adrian Bumbescu, antrenor la Centrul de juniori de la CSA Steaua, pentru Look Sport.
Adrian Bumbescu și Victor Pițurcă au fost coechipieri la FC Scornicești, Universitatea Craiova, Steaua și echipa națională a României. Fostul selecționer a fost antrenor ultima dată la gruparea din Bănie, formație de la care a demisionat la începutul anului trecut.
CSA Steaua conduce Seria 4, Liga 3, cu 26 de puncte adunate în 10 meciuri. Echipa Armatei a câștigat opt meciuri și a remizat de două ori în 10 etape. De partea cealaltă, FCSB 2, echipa patronată de Gigi Becali care dorește să-i încurce pe rivali din drumul spre Liga 2, are 26 de puncte și este pe poziția a doua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER