U Craiova are deja alt antrenor! Victor Pițurcă nu mai dorește să continue în Bănie! Variantele de rezervă ale lui Rotaru | EXCLUSIV
Răsturnare de situație la Universitatea Craiova chiar cu o zi înainte de reunirea lotului. Victor Pițurcă nu mai vrea să continue în Bănie, după ce nu a căzut de acord cu conducerea clubului asupra strategiei de transferuri. Așa cum anunța ProSport înainte de Crăciun, șansele ca Pițurcă să rămână la Universitatea erau mici, după ce rezultatele și jocul echipei nu au fost cele așteptate, dar la ultima întâlnire a anului trecut între antrenor și finanțatorul Mihai Rotaru s-a stabilit să se continue colaborarea. Numai că negocierile pentru achiziționarea de jucători nu au decurs așa cum se aștepta tehnicianul, chiar și transferul lui Dan Nistor fiind în impas, așa că Pițurcă și-a anunțat secunzii cu care a venit în Bănie, Rică Neaga și Martin Tudor, că va pleca, urmând să anunțe acest lucru în curând.
În aceste condiții, variantele lui Mihai Rotaru pe ultima sută de metri înainte de începerea pregătirii sunt Cristiano Bergodi, italianul care s-a despărțit de FC Voluntari, sau Cornel Papură, cel cu care a început Craiova acest sezon și care a făcut parte și din staff-ul lui Pițurcă.
Dacă va rămâne pe poziții și este convins să se despartă de Universitatea, atunci este a doua oară când Pițurcă părăsește Craiova la reunirea lotului, după ce și la echipa lui Mititelu s-a întâmplat același lucru, dar atunci la inițiativa finanțatorului, care i-a interzis și accesul în cantonamentul din Lunca Jiului.
Patru amicale pentru alb-albaștri în Turcia
Lotul Universității Craiova se va reuni duminică, 5 ianuarie, luni va efectua vizita medicală, iar marți va pleca în stagiul de pregătire din Antalya, unde va fi cazat la resortul Land of Legends. Pentru cele 18 zile de cantonament au fost stabilite și patru meciuri amicale. Programul acestora este: Universitatea Craiova – FC Aarau (locul 7 în Liga a II-a elvețiană), pe 17 ianuarie, Universitatea Craiova – Pogoń Szczecin (locul 3 în prima ligă poloneză), pe 18 ianuarie, Universitatea Craiova – Zagłębie Lubin (locul 10 în prima ligă poloneză), pe 23 ianuarie, Universitatea Craiova – Wolfsberger AC (locul 4 în prima ligă austriacă), pe 24 ianuarie. Apoi, craiovenii vor reveni acasă, iar pe 31 ianuarie vor disputa primul meci al anului în Liga I, cu Gaz Metan Mediaș, pe teren propriu.