Victor Pițurcă a analizat lupta la titlu. „FCSB ar trebui să câștige campionatul. CFR arată ca o echipă de pluton!”

Victor Pițurcă, fostul antrenor principal de la Universitatea Craiova, a analizat lupta la titlu din sezonul 2020 – 2021, iar acesta o vede pe FCSB favorită să câștige titlul.

Fostul selecționer al echipei naționale a României este fanul Stelei, echipa care încearcă promovarea în Liga 2 și care se războiește cu Gigi Becali, dar acesta este de părere că gruparea finanțată de latifundiarul din Pipera trebuie să câștige titlul.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Mai mult, Victor Pițurcă nu a avut cuvinte tocmai bune pentru CFR Cluj, formație despre care spune că arată ca o echipă de pluton.

Victor Pițurcă o vede pe FCSB campioană în Liga 1

„FCSB ar trebui să câștige campionatul. CFR a arătat ca o echipă de pluton, nu mai e echipa care era. Sper să nu se supere Edi sau cei de la Cluj pe mine, dar ăsta e adevărul, echipa nu mai e ce era înainte. Poate să fie și de la media de vârstă înaintată.”.

„Auzeam zilele trecute că CFR-ul a avut probleme că nu l-a avut la dispoziție pe Gabriel Debejluh… haideți să fim serioși și cu Debeljuh”, a declarat Victor Pițurcă pentru TV Digi Sport.

FCSB e lider în Liga 1

FCSB se află pe primul loc în clasamentul din Liga 1, cu 63 de puncte adunate în 28 de meciuri. Gruparea finanțată de Gigi Becali are 20 de victorii, trei remize și cinci înfrângeri în 28 de etape și un golaveraj de 56 goluri înscrise și 21 primite.

FCSB este urmată în clasamentul Ligii 1 de CFR Cluj, cu 60 de puncte. Campioana României are 18 victorii, șase remize și patru înfrângeri în cele 28 de meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, iar pe trei se află Universitatea Craiova, echipă care are 7 puncte în spatele grupării roș-albastre.

  • Pentru FCSB urmează meciul cu Universitatea Craiova, duminică, 4 aprilie, ora 20.30, în etapa 29 din Liga 1, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
Publicat: 25 03. 2021, 17:43
Actualizat: 25 03. 2021, 19:07