Victor Pițurcă, pe bancă în războiul cu FCSB? Nu mai are răbdare cu proiectul CSA Steaua și o vrea direct în Liga 2! Anunțul fostului selecționer
Victor Pițurcă spune că s-a împăcat cu Gigi Becali, dar speră să îi ajungă rival pe prima scenă a fotbalului românesc. Fostul antrenor din Ghencea crede că echipa Armatei, CSA Steaua, ar trebui ajutată să promoveze în Liga 1.
Victor Pițurcă nu este un om sentimental. A îngropat securea războiului cu Gigi Becali, dar este în continuare de partea rivalilor FCSB, CSA Steaua.
Pițurcă nu mai are răbdare cu CSA Steaua și o vrea direct în Liga 2!
Fostul selecționer o vrea neapărat pe echipa Armatei în Liga 1: crede că ar fi bine pentru întreg fotbalul românesc.
„Vom pune toți umărul cum vom putea, pentru ca echipa Steaua să revină acolo unde îi este locul. Și Steaua are nevoie de asta, dar și fotbalul românesc. După părerea mea, o echipă ca Steaua ar trebuit invitată automat în Liga 2”, a declarat Pițurcă pentru Sport.ro.
Fostul selecționer a recunoscut recent în cadrul emisiunii ProSport Live că singura echipă pe care ar mai antrena-o în România ar fi CSA Steaua.
”Singura echipă la care aș putea reveni în fotbalul românesc este Steaua și nu neapărat ca antrenor”, a spus fostul mare atacant din Ghencea.
Pițurcă se implică în scandalul numelui Stadionului Ghencea, început odată cu propunerea lui Anghel Iordănescu, care spunea că noua arenă ar trebui să primească numele lui Emerich Ienei.
„Steaua 86” este cel mai potrivit nume, crede atacantul care scria glorie pentru „militari” în campania care a adus Cupa Campionilor Europeni la București.
Victor Pițurcă crede că Generația de Aur a României, Steaua 86, ar trebui să aibă statui în jurul noii arene. „Mi-ați dat o idee”, a recunoscut el la ProSport Live.
”Avea dreptate Alin Stoica, atunci când spunea că adevărata generație de aur a fost Steaua 86, nu naționala. dar e mai bine să nu facem comparații. E imposibil să visăm ca o echipă românească să ajungă la performanța noastră”, a mai spus Victor Pițurcă pentru ProSport LIVE.
Steaua a ratat promovarea în Liga 3 în ultimii doi ani, de fiecare dată terminând pe locul secund play-off-ul. Rapid (2018) și Carmen (2019) au blocat accesul „roș-albaștrilor” la barajul spre promovare.