Curtea de Apel București a decis că CSA Steaua rămâne cu palmaresul din perioada 1947 – 1998, iar intervalul 1998 – 2003, cel pe care formația Armatei doreau să îl obțină, nu aparține nici celor de la CSA, nici celor de la FCSB.
După ultima decizie luată de Curtea de Apel București, Victor Pițurcă a intrat într-un război total cu Gigi Becali (65 de ani), patronul formației FCSB.
Victor Pițurcă a declarat că se aștepta la o decizie în favoarea celor de la CSA Steaua și cere ca să se facă demersurile necesare pentru a se afla adevărul și cum a ajuns Gigi Becali să preia clubul roș-albastru.
„Decizia era previzibilă, se știa care va fi decizia. Nu cred că își făcea nimeni iluzii că va fi altceva decât ce a fost dat, însă nu sunt mulțumit pentru că există o perioadă în care nu se știe de partea cui e palmaresul. Aici clubul Steaua trebuie să ia măsuri, să angajeze o firmă de avocatură.
Chiar aș merge mai departe ca lumea să fie convinsă de adevăr și să vedem cum această echipă a fost trecută în dreptul lui Gigi Becali, cine a semnat… ca să știm de ce nu a rămas Gigi Becali cu Steaua București. S-a întâmplat ceva atunci și ar trebui să știe lumea. Lumea în continuare e confuză, unii cred că adevărata Steaua e FCSB. Noi, care suntem de partea Armatei… iar acum s-a dovedit și oficial, legal, că Steaua e Steaua. Ar trebui să se facă lumină în acest caz”, a spus Victor Pițurcă, conform Sport.ro.
Victor Pițurcă a câștigat titlul și Supercupa României în 2021, însă instanța nu a putut decide cui îi aparțin trofeele respective la procesul pentru palmares. „Atunci era echipa Steaua, era condusă de Viorel Păunescu, era un contract scris. D-asta mă mir și eu. De ce nu se știe cine conducea Steaua, cine era proprietarul Stelei?”, a mai spus Victor Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER