Victoria de la Leucușești City!** De la deplasările de la Manchester și Stuttgart, la farmecul ligii a V-a: „Doamne, unde am ajuns” Super FOTO

Din Europa, la județ! 26 august e o zi bună pentru deplasări alb-violete

Mai în glumă, mai în serios, înfrângerea de la Manchester (2-0) și egalul de la Stuttgart (0-0) au fost completate cu victoria de la Leucușești (4-1, într-un meci din Liga a V-a). În 2009 FC (Poli) Timișoara bătea la porțile Ligii Campionilor după ce elimina Șahtiorul lui Mircea Lucescu. Duminică, la trei ani distanță, aproape 300 de ultrași au străbătut județul Timiș pentru a asista la jocul echipei în care au văzut viitorul alb-violet. Tot pe 26 august, dar cu doi ani în urmă, cam aceiași fani plăteau 600 de euro pentru a merge cu charter-ul la Manchester. Acum, pentru a ajunge la Leucușești a fost nevoie de 10 lei, bani de combustibil la autocar. Aici au găsit un teren plin de gropi dar cu o mini-tribună alb-violetă.

Leucușeștiul a ajuns pe buzele tuturor timișorenilor în săptămâna premergătoare jocului. Dacă în 2010 fanii alb-violeți își făceau poze pe Etihad Stadium, acum atracția a fost tabla de la intrarea în sat.

4-1 pentru Poli

„Doamne, unde am ajuns!”, a exclamat o suporteră în timp ce pășea spre „arenă”. Curios, oaspeții au fost cei care s-au rugat de oficiali să dea drumul la joc în ciuda neregulilor. Iar un fotbalist al Unirii Leucușești a pus mâna pe lopată și a grăbit „reparația” cu nisip a mai multor gropi de pe teren. Peluza Sud timișoreană și-a încurajat favoriții de unde a putut. Din spatele gardului, de pe vestiare, tabelă și chiar dintr-o remorcă de tractor. Spre deliciul localnicilor cântecele, steagurile și fumigenenele nu au lipsit din repertoriu.

Pe teren, chiar și fără vedetele Rotariu sau Vlaicu, ASU Poli s-a impus cu 4-1 și i-a făcut fericiți pe cei care au ales să o susțină în dauna proiectului autorităților. Leucușeștiul a reprezentat o nouă bornă pentru fanii timișoreni, un restart lung și anevoios din ligile inferioare, dar demn!

Pentru noi a fost un eveniment meciul cu Poli, mai ales pentru galerie, jucători. Nu a mai fost aici niciodată așa ceva. Mie așa mi se pare. Aceasta este adevărata Poli
Macedon Moldovan, antrenor Unirea Leucușești

Publicat: 28 08. 2012, 09:01
Actualizat: 28 08. 2012, 09:05