Ianuarie 2004. Ioan Ovidiu Sabău, aflat pe finalul unei cariere legendare, se pregătește de ultimele șase luni în tricoul Rapidului, echipă la care juca necontenit din 2000 și cu care câștigase titlul din 2003. E momentul în care pe poarta Giuleștiului intră pentru prima dată Nicolae Grigore, un puști transferat de la FC Brașov. E și momentul în care „Moțul” realizează că e de datoria lui să îndrume un tânăr fotbalist și, cumva, Grigore e alesul.
Pentru un puști de 20 de ani, contactul cu „Neluțu” a fost mai mult decât se aștepta. A „profitat” de faptul că joacă pe o poziție asemănătoare cu a lui Sabău, iar sfaturile au început să curgă. Să-i lăsăm cuvântul lui Grigore, la 14 ani de la momentul în care împărțea vestiarul și terenul cu Sabău: „Imaginați-vă că am ajuns în vestiarul Rapidului și am dat de Neluțu Sabău. Deși era pe finalul carierei și l-am prins foarte puțin pe teren, să jucăm împreună, am avut foarte multe de învățat de la el. De la modul în care proteja mingea, de la felul în care stătea pe teren. După antrenamente mă oprea, îmi explica situații și lucruri. A fost primul care mi-a oferit sfaturi importante. Nu știu care au fost criteriile sale pentru a-mi oferi sfaturi și atenții, probabil că a contat și faptul că jucam pe poziții asemănătoare”, e mărturia sinceră a lui „Grig”, la ProSport Live.
Jucător important în istoria recentă a Rapidului, Grigore a trecut și prin relația antrenor-jucător cu Sabău, în cele șase luni petrecute de acesta ca antrenor în Giulești, în 2012, dar spune că Răzvan Lucescu e cel mai bun tehnician cu care a lucrat: „Am avut foarte mulți antrenori buni, dar cel mai bun mi s-a părut Răzvan Lucescu”, a mai dezvăluit Grigore.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER