VIDEO & FOTO | Budescu, oficial la Al Shabab! Clip spectaculos de prezentare a omului care a fost adus să încânte publicul în Arabia

Constantin Budescu (29 de ani) a fost prezentat oficial la Al Shababm, după ce a semnat contractul cu noua sa echipă. Este al doilea fotbalist român care ajunge la echipa lui Marius Șumudică, după fundașul central Valerică Găman. Urmează Denis Alibec (27 de ani), indezirabilul FCSB-ului, care va completa „legiunea” română din Arabia Saudită.

Mijlocașul a ajuns la stadionul celor de la Al Shabab cu noul său autoturism personal, un Jeep, ultimul model, de culoare neagră. Oficialii lui Al Shabab au postat un club de prezentare special al lui Budescu pe rețelele sociale. Fostul fotbalist al FCSB a purtat și hainele tradiționale arăbești.

 

Și conducerea FCSB a anunțat despărțirea de internaționalul român.

„FCSB anunță oficial transferul lui Constantin Budescu la gruparea saudită Al Shabab Riad.

Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a semnat joi seară contractul cu noul sau club și se adaugă, astfel, listei de jucători care au părăsit clubul nostru în această vara: Eduard Stăncioiu, Ionuț Larie, Valerică Găman, Artur Jorge și Cristian Tănase, cărora FCSB le mulțumește pentru contribuția avută în sezonul 2017-2018.

Constantin Budescu a reușit, în sezonul petrecut la echipa noastră, să înscrie 13 goluri și să ofere 12 pase de gol în toate competițiile, fiind votat „Fotbalistul Anului 2017” atât la Gala Fotbalului Românesc, cât și la „Premiile AFAN”, precum și „Jucătorul Etapei” în UEFA Europa League în două rânduri. De asemenea, acesta a fost votat „Fotbalistul Anului 2017″ în Anchetă Gazetei sporturilor”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

 

Publicat: 13 07. 2018, 10:29
Actualizat: 13 07. 2018, 10:30