VIDEO GENIAL | Budescu a „recidivat”. La Astra dădea gol din parcare, la FCSB a „comis-o” și mai rău! Cum a marcat
Constantin Budescu și Florin Tănase și-au demonstrat clasa. În pauza unui antrenament din cantonamentul din Spania au reușit execuții extraordinare, marcând din spatele porții și de la mare distanță. Jucătorii se aflau pe o alee, dar au trimis mingea puternic, cu mult efect, și au punctat.
„În acest videoclip vă prezentăm două execuții de excepție marca Florin Tănase și Constantin Budescu, în cantonamentul din Spania. Nouă ne-au plăcut ambele. Voi ce părere aveți?”, se arată pe pagina de facebook a celor de la FCSB.
Nu e prima dată când Budescu reușește astfel de goluri. Anul trecut, când era la Astra, a înscris din parcare, iar într-un meci al FCSB-ului cu Juventus a marcat din corner.
În trecut, fostul său antrenor, Marius Șumudică, a dezvăluit că Budescu pariază des cu ceilalți din lot că poate realiza astfel de execuții.