FCSB are derby cu Poli Iași în etapa a 16-a Ligii 1 Betano, de la ora 20:30, dar Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut duminică alte priorități. Alături de mama sa a participat la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, el donând două milioane de euro pentru ridicarea impozantei construcții.
„E cea mai mare realizare a României din ultima sută de ani. Am dat și eu două milioane de euro la început, când nici nu era proiectul. Să vedem dacă voi da și pentru a picta catedarala… vorbim. Cum o vrea Dumnezeu”, a spus Gigi Becali, care a mers la braț cu mama sa. Fanii au dorit să facă poze cu patronul FCSB-ului, dar aceștia au fost îndepărtați de bodyguarzi.
În interiorul Catedralei au loc 2.000 de persoane, dar la finalul Liturghiei, toți credincioșii vor avea acces, atât azi, cât și în zilele următoare, 26-29 noiembrie. De asemenea, au posibilitatea de a se închina la altarul abia sfințit.
Până în prezent, pentru lucrările de ridicare ale lăcașului de cult s-au cheltuit, potrivit Patriarhiei Române, peste 40 de milioane de euro. La această sumă au contribuit, de-a lungul timpului, atât Guvernul, cât și alte administrații centrale și locale. Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului până la stadiul roșu-gri, adică pentru finalizarea construcției, fără tencuială, dar cu geamuri și uși, este de aproximativ 80 de milioane de euro, potrivit estimărilor Patriarhiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER