Autocarul echipei de liga a doua FCM Baia Mare a fost implicat, duminică, în jurul orei 17:45, într-un accident rutier pe DN1C, în localitatea Coplean, după ce a izbit în lateral o autoutilitară, anunță site-ul Dejeanul.ro
După primele investigații, soferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 38 de ani din Caseiu, se afla oprit cu avariile pe partea stângă a șoselei. Acesta s-a pus în mișcare și a trecut pe partea dreaptă a carosabilului, după care a intenționat să pătrundă din nou pe partea stângă pentru a urca pe un podeț de acces într-o curte. Șoferul dubei nu s-a asigurat și nu i-a acordat prioritate autocarului cu fotbaliștii echipei FCM Baia Mare, care venea dinspre Dej.
În urma coliziunii dintre cele două vehicule, șoferul dubei a rămas încarcerat. Celălalte două persoane care îl insoteau n-au avut nevoie de îngrijiri. La fața locului s-a deplasat de urgență o ambulanță și o autospecială de descarcerare a pompierilor.
În autocar se aflau 30 de persoane, echipa FCM Baia Mare întorcandu-se de la Mediaș, unde a disputat un meci cu Gaz Metan, dar niciunul dintre oamenii aflați în autocar nu a pățit nimic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER