VIDEO | Liga 1 ține cu ardelenii în derby-ul Steaua-ASA. „Așa suntem noi, românii”, a replicat Argăseală
This browser does not support the video element.
La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal a avut loc luni Adunarea Generală, unde au fost prezenți conducătorii celor 18 echipe din Liga 1. Florin Prunea, președintele clubului CSMS Iași, a dezvăluit că foarte mulți conducători își doresc ca ASA Târgu Mureș să ia campionatul.
„Am rămas și eu surprins să constat că sunt mai mulți cei care țin cu ASA în meciul de miercuri. Bine, mulți dintre colegii mei sunt foști colegi de la Dinamo, e normal să nu țină cu Steaua. Eu voi ține pumnii ardelenilor în partida de miercuri, pentru că acolo e antrenor prietenul meu, Liviu Ciobotariu”, a spus Prunea.
Reacția lui Valeriu Argăseală, președintele Stelei, o puteți vedea în montajul video.
Partida dintre liderul din Liga 1 și ASA Târgu Mureș se va disputa miercuri, de la ora 21:30 pe Arena Națională, iar gazdele se așteaptă la 30.000 de spectatori. Meciul va fi transmis în direct de Look TV și Digisport, dar pe www.prosport.ro puteți afla tot ce se întâmplă în jurul acestei întâlniri în cadrul LIVE BLOG-ULUI realizat de colegii noștri.
VIDEO: Cristian Tomoială
MONTAJ VIDEO: Andrei Boruzescu