Imagini de coșmar la un meci de juniori disputat la Domnești, între echipele CSMS Iași și Sport Team București. Antrenorul echipei ieșene, Liviu Petrache, fost fotbalist la Politehnica Iași, l-a lovit brutal cu pumnii și picioarele pe tânărul de doar 17 ani Codrin Tirișcă, acesta din urmă ajungând la spital.
„Mi-a dat cu pumnul în gură și câteva palme peste față, apoi s-a calmat. După vreo 30 de secunde, a început să-mi dea cu picioarele și cu pumnii în coloană și la coaste”, a declarat Codrin Tirișcă. Copilul spune că antrenorul obișnuiește să îi mai lovească. Ajuns la Iași, Codrin Trișcă a mers direct la Institutul de Medicina Legală pentru a obține un certificat care să dovedească loviturile primite. Președintele Comitetului Director al CSMS, Leonida Antohi, a declarat că Petrache și-a depus demisia la club în cursul dimineții, dar oricum aceasta ar fi fost demis.
„Petrache și-a depus demisia la club în cursul dimineții. Oricum el ar fi fost demis. Nu putem tolera un astfel de comportament. Indiferent de ce au făcut copiii, chiar dacă ar fi greșit și ei, nu poți face așa ceva. A fost un șoc pentru toată lumea și Liviu Petrache ar fi fost demis pentru că nu admitem astfel de comportamente la CSMS. Eu unul nu pot să-mi explic ce a fost în capul lui. L-am avut elev la Politehnica, am fost și la antrenamentele lui și îl știu de un băiat serios”, a declarat Antohi. Conducerea clubului a anunțat că așteaptă un raport întocmit de către șeful Centrului de Copii și Juniori, Marian Moldovan, cu privire la acest caz.
Au mers să mănânce în oraș
Codrin Tirișcă a explicat și motivul care l-a înfuriat la culme pe Petrache: „Mancarea de la hotel nu a fost bună și am vrut să mergem la McDonald’s, să ne cumpărăm de mâncare. Am vrut să ieșim din hotel, dar șoferul nu ne-a lăsat. Inițial, am vrut să mergem la antrenor, la Liviu Petrache dar, din câte știam, a fost operat la o măsea și ne-am gândit că doarme. Nu l-am mai deranjat. Ne-am întors în cameră, iar pe la ora unu am ieșit pe ascuns, fără să spunem nimănui. După ce am mâncat ne-am întors în cameră și ne-am culcat. Dimineață, antrenorul a intrat în camera și ne-a spus că, în cazul în care vom pierde, îi va da lui Prunea declarațiile noastre și vom fi dați afară. Eu sunt cel mai mare din echipă și cred că de asta s-a răzbunat pe mine”, a declarat Codrin pentru BUNĂ‚ ZIUA IAȘI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER