VIDEO | Surpriză plăcută pentru Flavius Stoican, la antrenamentul celor de la Poli Iași. Suporterii au venit să-i cânte „la mulți ani” :)
Flavius Stoican a avut parte de o surpriză plăcută, cu o zi înainte de meciul cu vicecampioana FCSB, din cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1 Betano. Tehnicianul celor de la Poli Iași a avut parte de mai mulți „oaspeți” la antrenamentul elevilor săi de sămbătă.
Câțiva fani ai celor de la Poli Iași au venit pentru a-i cânta „la mulți ani” antrenorului care a dus echipa în play-off în sezonul precedent. Stoican a avut un mesaj pentru suporteri. „Vă văd că sunteți aproape de mine și de echipă. Sunt vorbe pe care nu vreau să le luați doar ca vorbe, este exact ceea ce simt și sper să facem lucruri frumoase împreună. La fel de mult cum se bucură jucătorii, la fel de mult vă bucurați și voi pentru reușitele lor. Asta le-am spus și eu în vestiar. Chiar vă mulțumesc și la mulți ani la toată lumea!”, a spus tehnicianul.
Înaintea acestei partide, Poli Iași este pe locul zece, cu 17 puncte, iar în cazul unui succes poate trece peste Dinamo și Concordia Chiajna, egalând Astra. FCSB este pe locul doi, cu 28 de puncte.