VIDEO | Totul despre colegii mei: dezvăluiri amuzante ale lui Dănciulescu despre foștii lui coechipieri: „Îi ziceam în glumă că e gay”. Ce nu suporta Niculescu, cum trebuia luat Zicu și cum i se spunea lui Pulhac

This browser does not support the video element.

Ionel Dănciulescu a fost invitat la ProSport Live, emisiune în care a inaugurat o rubrică nouă: Totul despre colegii mei. Fiecare sportiv sau fost sportiv  primește o poză de grup și trebuie să facă o scurtă caracterizare fiecărui coleg care apare în imagine. Dănciulescu a fost pus față în față cu poza de grup de dinaintea meciului cu Lazio. 

Actualul director sportiv al „câinilor” și-a amintit lucruri amuzante legate de Radu Ștefan, Claudiu Niculescu, Lobonț sau George Blay. Iată mai jos declarațiile pe scurt despre fiecare în parte:

„Radu Ștefan – toată ziua era la sală și îi ziceam în glumă că e gay. Îi plăcea de atunci să își umfle mușchii, un timp foarte serios și uite că i-a mers bine. E un lucru fantastic să ajungi căpitanul lui Lazio.

Ropotan – avea niște momente în joc de zăpăceală totală. Căzăturile specifice lui… L-am văzut și acum la Petrolul, nu s-a schimbat prea mult.

Vali Năstase – am jucat destul de puțin cu Vali, doar câteva luni, a fost meciul acela de tristă amintire cu Lazio și a plecat după aceea. Acum sunt coleg cu el la Școala de antrenori.

Claudiu Niculescu – când începeam pregătirea cu echipa, trebuia să îl pui să alerge și era un chin pentru el. Avea o veste specială din Japonia și chiar dacă afară erau 45 de grade, el făcea antrenament îmbrăcat pentru a slăbi. Avea o voință fantastică, deși tot timpul venea cu 4-5 kilograme în plus.

Lobonț – am stat cu el în cameră doi ani, era un tip haios, tot timpul pus pe șotii, pe glume.

Adrian Cristea – Tot timpul se îmbrăca elegant. E unul dintre cei mai talentați jucători pe care i-a avut România, a avut câteva oportunități, însă din păcate nu a reușit să profite de ele.

Zicu – dacă știai să îl cocoloșești, să îl ridici în slăvi, să îi spui că e cel mai bun, făcea meciuri foarte bune. Cristea era însă mai tehnic decât el

Pulhac –  era zapăcit, era „idiotul” grupului. Tot timpul era pus pe glume, nu aveai cum să te superi pe el

Izvoranu –  era setat, când i se punea pata vedea doar înainte ca și calul

George Blay – am avut un meci la Piatra Neamț, am câștigat cu 3-0, iar seara am rămas să dormim acolo. Unii au rămas mai mult la un pahar de vin. La un moment dat, pe la 2 sau 3 dimineața se auzeau ușile de la lift, care nu se mai închideau. Când am deschis ușa să văd ce se întâmplă, Blay dormea pe o pernă, iar liftul nu se putea închide din cauza lui. Băieții l-au ridicat și l-au dus în cameră.”, a spus Dănciulescu despre foștii săi colegi.

Publicat: 14 07. 2015, 12:26
Actualizat: 14 07. 2015, 12:53