VIDEO | Un fost mare jucător al Stelei a recunoscut că a făcut un blat. A fost filmat când a luat banii! „Nu am fost singurul din echipă, am fost mai mulți”

Marcel Răducanu, fost mare jucător al Stelei, dar și al celor de la Borussia Dortmund, a dezvăluit că a trucat un meci. Se întâmpla în vara lui 1981, pe vremea comunismului, iar roș-albaștrii au jucat la Cluj, cu Universitatea. Răducanu și colegii săi au pierdut cu 3-0.  

„Nu mi-e frică de nimeni, dar am blătuit un meci!! Am fost plătit pentru un blat. Dar nu am fost singurul din echipă, am fost mai mulți. Printre ei am fost și eu. Dar am făcut asta o singură dată și m-au prins. A fost un meci la Cluj cu Universitatea pe care l-am pierdut cu 3-0. M-a chemat generalul Olteanu și mi-a arătat două buletine pe masă și m-a întrebat dacă-i cunosc pe ăia. Am spus că nu și-atunci mi-a arătat filmul cum am luat banii.

Am luat banii la Operă! Probabil, erau prin boscheți, pe acolo, stăteau ascunși… Da, mi-a arătat filmul cum am luat banii… Și mi-a zis clar: ‘Te bag la pușcărie!’. Ce puteam să fac? M-au prins… Nu puteam să spun că nu sunt eu acolo”, a spus fostul mijlocaș la emisiunea Replay de la TVR 1, el încasând atunci 20.000 de lei.

Precedent: I s-a spus să nu dea gol. Un colonel i-a dat 8.000 de lei

Marcel Răducanu, 63 de ani, a povestit și un alt episod interesant. „Înainte de întâmplarea asta mai fusese un meci jucat la București, când Ion Ionescu m-a sunat să-mi zică să nu dau gol. M-am dus imediat și am spus tot ce s-a întâmplat. A venit un colonel, mi-a dat 8.000 de lei, m-a făcut căpitan de echipă și mi-a zis că dacă simt ceva să spun imediat. Aveam 25 ani… Mai aveam de jucat 4-5 ani, dar mi-era frică să nu mai vină cineva cu vreun nou film să mi-l arate și să fiu trimis pe la Sighetu Marmației…

Și-atunci, am zis că la prima deplasare pe care o vom avea plec din România!”, a încheiat cel care a câștigat alături de Steaua două titluri și tot atâtea Cupe ale României.

Dezvăluirile lui Marcel Răducanu despre blat, de la minutul 41.

Publicat: 11 03. 2018, 08:46
Actualizat: 11 03. 2018, 16:19