VIDEO | Un transfer de cinci milioane de euro la Chelsea, altul de patru milioane la City. Cum evoluează cariera talentelor din România la Football Manager 2019
This browser does not support the video element.
Unul dintre cele mai apreciate jocuri de strategie în fotbal, Football Manager 2019 a fost lansat la începutul acestei luni și, ca de fiecare dată, oferă o perspectivă realistă asupra modului în care sunt văzute tinerele talente ale României. Creatorul jocului, Sports Interactive, apelează la mii de oameni din întreaga lume pentru alcătuirea unei baze de date în care se află detalii amănunțite despre fiecare fotbalist profesionist, iar România nu face excepție.
În cadrul emisiunii ProSport Live de vineri dimineață, Cristian Scutariu și Cristian Voicu au prezentat traiectoria unora dintre cei mai importanți fotbaliști ai României, componenți ai echipei naționale Under 21 în acest moment. Exemplul din materialul video atașat acestui articol este dat pe simularea din anul 2021.
Iată cum a evoluat cariera tinerelor talente din fotbalul românesc:
Denis Drăguș – cumpărat cu 5 milioane de euro de Chelsea, lăsat să joace sub formă de împrumut la Viitorul timp de trei sezoane
Ianis Hagi – cumpărat cu 3 milioane de euro de AC Milan, lăsat să joace sub formă de împrumut la Viitorul timp de trei sezoane
Vlad Dragomir – cumpărat de Viitorul de la Perugia 2.5 milioane de euro, după un sezon a fost cumpărat de Benfica cu 4.4 milioane de euro
Olimpiu Moruțan – cumpărat de Manchester City de la FCSB cu 4 milioane de euro. Împrumutat un sezon la Brighton, face parte din lotul lui City Under-23