„Viitorul e acum!” Hagi este ridicat la rang de „Rege” și în Italia. Publicația Corriere dello Sport i-a făcut CV-ul lui „Maradona din Carpați”

Ambiția, iubirea de fotbal și reușita. Acestea sunt punctele forte ale lui Gheorghe Hagi care au depășit granițele țării și le-au luat ochii jurnaliștilor italieni. Publicația Corriere dello Sport i-a dedicat două pagini patronului, președintelui și antrenorului campionei României, Viitorul. Povestea jucătorului Hagi , dar mai ales, cea a fondatorului unei Academii care în 8 ani a reușit să ia fața echipelor cu istorie din campionatul românesc și să se claseze în fruntea acestora a ajuns în atenția italienilor.

„Constanța lui Hagi, Viitorul e acum!”

De la ideea unei Academii pentru copiii talentați și până la triumful în campionat: fostul jucător a reușit în 8 ani să revoluționeze fotbalul din România„, au scris jurnaliștii de la Corriere dello Sport, care au notat pas cu pas, an cu an, evoluția lui Hagi și a Viitorului său.

În 2008 era un tehnician cu probleme, era în pauză după despărțirea de banca Stelei, cea mai cunoscută echipă de fotbal din România. Conducerea Stelei nu l-a lăsat să lucreze în modul său, să își pună în practică ideile așa că a luat decizia să își facă propria Academie, care avea ca obiectiv descoperirea și fructificarea talentului celor mai tineri fotbaliști din România. Nici măcar cei mai mari fani ai lui Hagi nu și-ar fi imaginat că într-un timp atât de scurt, echipa Viitorul o să reușească să domine campionatul românesc. Sub tutela lui Hagi, care are triplă responsabilitate: fondator, președinte și antrenor, Viitorul a devenit un caz unic în fotbalul mondial„, au scris ziariștii din Peninsulă.

În atenția publicului italian au fost evidențiați și jucătorii „Regelui”, care au reușit să o lase pe FCSB pe locul secund și să ridice primul titlul de campioni: „La debutul în sezonul 2016-2017, Hagi se află la conducerea unei echipe tinere, vârsta medie de 22,3 ani, cu o valoare economică modestă (15,4 milioane de euro), însă de mare perspectivă. Cel mai „în vârstă” este portarul Rîmniceanu (27 de ani), apărarea este tânără, dar formată din jucători de națională: centralii sunt Țâru și Kevin Boli, iar pe laterale Benzar și Ganea. Nucleul din centrul terenului era format din Marin și Nedelcu, dar și Purece. în atac se aflau Iancu și Coman, care îl susțineau pe punctul central Nimely (sau Morar) și pe „bombardierul” Chițu.

La finalul campionatului, cei mai vânați jucători ai Viitorului au fost Florinel Coman (Benfica, FCSB) și Nedelcu (FCSB). Cei doi nu au părăsit echipa și se pregătesc cu lotul campioanei pentru noul sezon.

Venirile vs Plecările, până în momentul de față:

FC Viitorul 

Veniri:

  • Andrei Dumitraș (29 de ani, fundaș dreapta) de la CS U Craiova la FC Viitorul, liber de contract
  • Marius Constantin (32 de ani, fundaș central) de la ASA Târgu Mureș la FC Viitorul, liber de contract
  • Ovidiu Herea (32 de ani, mijlocaș ofensiv) de la Concordia Chiajna la FC Viitorul, liber de contract

Plecări: 

  • Szabolcs Kilyen (19 ani, fundaș central) de la FC Viitorul la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, sub formă de împrumut
  • Gabriel Iancu (23 de ani, atacant) a devenit liber de contract
  • Antonio Cruceru (20 de ani, mijlocaș central) de la FC Viitorul la FC Argeș, liber de contract
Publicat: 26 06. 2017, 11:18
Actualizat: 26 06. 2017, 11:19