Viorel Moldovan a rămas siderat de atacul împotriva Rapidului, după eroarea de arbitraj din meciul cu UTA! „Au sărit toți la jugulara noastră”

Rapidul a început cu stângul noua ediție de Superliga, după ce a pierdut două puncte în deplasarea de la UTA Arad. Partida din etapa de debut a campionatului s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar comentariile asupra deciziilor de arbitraj nu au întârziat să apară.

Viorel Moldovan, noul președinte al formației din Giulești din acest sezon, a avut o serie de reacții în legătură cu deciziile pe care „centralul” meciului de la Arad, Sebastian Colțescu, le-a luat.

„Mai e mult de muncă”

Președintele rapidist nu este încântat de rezultatul pe care formația antrenată de Neil Lennon l-a avut, deși Rapidul a avut controlul în prima parte a partidei.

„A fost o mare surpriză începutul. Plăcută! Nu mă așteptam. Din contră. Îmi doream victoria, normal, dar dacă vedeam tot meciul cum au fost primele 20 de minute îmi puneam un semne de întrebare. Ziceam, domne, suntem prea buni.

Sunt etape de parcurs. Mai e mult de muncă. Avem 20-25 de minute când am dominat jocul. Mă gândeam în tribună că facem 2-0 și tăiem adversarul de tot, iar apoi vom avea spații și va fi mult mai bine. Vor cădea ei. Nu am reușit acest lucru. Din contră. Pe finalul primei reprize am cedat liniile și i-am permis adversarului să intre în joc, să pună presiune la poarta noastră.

Am intrat la pauză cu avantaj pe tabelă, dar a doua repriză, odată cu schimbările lui Mircea Rednic ne-am dezechilibrat din ce în ce mai mult și i-am permis adversarului să ne pună în dificultate. Pe final de joc ne-am mai echilibrat, am urcat liniile și am avut cu Burmaz, cu Jambor câteva situații. Dacă eram mai lucizi în ultima treime puteam să luăm decizii mai corecte, mai bune și de ce nu să tranșăm meciul în favoarea noastră.

Dar acea căldură, cu acea energie consumată, e greu. Și mă gândesc la ceea ce cere antrenorul Neil, acest pressing agresiv, reacția pe care trebuie să o aibă echipa și pe căldura asta, te cam stoarce. Trebuie să faci diferența. Noi am făcut-o, dar n-am reușit să menținem nivelul. Clar trebuie să ne ridicăm nivelul mult mai mult și să arătăm mai bine la următoarele jocuri”, a spus Viorel Moldovan pentru SUFLET DE RAPIDIST.

Moldovan a fost bulversat de decizia lui Colțescu din finalul meciului cu UTA

Sebastian Colțescu a anulat un gol pentru UTA în minutul 89, iar decizia arbitrului a creat confuzie în cele două tabere, inclusiv pentru Viorel Moldovan, care consideră că rezultatul partidei este echitabil pentru gruparea rapidistă.

Rapidul va avea un derby în etapa viitoare din Superliga, urmând să se confrunte cu CFR Cluj, pe Giulești, în primul duel pe teren propriu din stagiunea curentă.

Publicat: 18 07. 2024, 20:52