Viorel Moldovan, antrenorul român în vârstă de 48 de ani, și-a dat demisia de la Petrolul Ploiești.
După eșecul înregistrat pe teren propriu în fața celor de la CS Mioveni, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul 20 din Liga 2, Viorel Moldovan a decis să se despartă de Petrolul Ploiești, potrivit Telekom Sport.
Potrviti sursei citate, Viorel Moldovan și conducerea clubului Petrolul Ploiești și-au încheiat conturile pe cale amiabilă.
În acest an, Petrolul Ploiești a înregistrat două victorii, un egal și o înfrângere, a eliminat-o pe Poli Iași din Cupa României și a pierdut în faza sferturilor de finală, în fața celor de la Astra Giurgiu.
După cele 18 meciuri jucate în acest sezon al Ligii 2, Petrolul Ploiești se află pe locul 10 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu echipa de pe locul 11, Csikszereda Miercurea Ciuc și la doar două puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de către Metaloglobus București.
În ultima etapă din sezonul regulat, Petrolul Ploiești are meci în deplasare cu U Cluj.
Ultimul meci, cel cu CS Mioveni, l-a dezamăgit pe Viorel Moldovan prin prisma golului încasat în minutul 85 din ofsaid, de către Ștefan Blănaru, fost jucător la Petrolul.
„Nici nu ştiu ce mă încearcă, sincer. E greu, sunt descumpănit, pentru că n-am reuşit să câştigăm astăzi. N-am făcut un meci rău, dar la puţinele ocazii pe care le-am avut nu am reuşit să marcăm, să deblocăm rezultatul. Ştiam că vom avea în față un adversar care se va închide ermetic şi va fi greu să-l destabilizăm.
Golul l-am primit cum l-am primit, dintr-un ofsaid de o jumătate de metru, dar, dacă n-a văzut arbitrul, ce să facem, asta este situația! Prea multe nu am ce să comentez, pentru că aș spune numai prostii în momentul de față”, a spus Viorel Moldovan, după eșecul cu CS Mioveni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER