Vis spulberat pentru Dinamo! Transferul spectaculos dorit de șefii clubului a picat definitiv: „Nu pleacă!”. EXCLUSIV
Dinamo își dorește să facă transferuri pe bandă rulantă în această iarnă, iar unul dintre obiectivele „câinilor” ar fi Adnan Aganovic. Totuși, Sepsi nici nu se gândește să se despartă de fostul jucător al celor de la FCSB.
„Aganovic nu pleacă sub nicio formă de la Sepsi”, a lămurit lucrurile Attila Hadnagy.
- ProSport a aflat mai multe nume aflate în radarul „câinilor”, jucători deja contactați, cum ar fi: Ronaldo Deaconu (Korona Kielce), Florentin Matei (liber de contract), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Damjan Djokovic (FCSB), Adnan Aganovic (Sepsi), Dorin Rotariu (FCSB), Jefte Betancor.
Vis spulberat pentru Dinamo! Adnan Aganovic, interzis în „Ștefan cel Mare”: „Nu pleacă sub nicio formă!”
Dinamo nu concepe să ajungă în Liga 2 la finalul acestui sezon, iar conducerea din „Ștefan cel Mare” speră să facă mutările cele mai bune în iarnă, pentru ca echipa să arate o cu totul altă față în comparație cu prima parte a campionatului.
Ajuns la vârsta de 36 de ani, croatul Aganovic a fost trecut de „câini” pe lista pentru următoarea fereastră de mercato, în condițiile în care mijlocașul poate să aducă echilibru la mijlocul terenului.
Totuși, Sepsi are încă planuri mari pentru fotbalistul adus în Superliga de FC Brașov, în urmă cu zece ani. Mai ales după victoria cu CFR Cluj, scor 2-1, care îi face iar pe covăsneni să spere la play-off, sub comanda antrenorului german Bernd Storck.
„Aganovic nu pleacă de la Sepsi sub nicio formă. Este un jucător important pentru noi. A fost accidentat în această perioadă, dar este un fotbalist pe care ne bazăm și care va juca în următoarele luni. Cu siguranță, Aganovic va continua la Sepsi, n-am nicio îndoială”, a spus Attila Hadnagy, pentru ProSport.
Adnan Aganovic, 13 goluri în tricoul lui Sepsi în Superliga
Adnan Aganovic a revenit în România în plină pandemie de COVID-19: Sepsi l-a adus în vara lui 2020, de la AEL Limassol.
În tricoul formației din Sfântu Gheorghe, Aganovic a reușit să marcheze 13 goluri.
- 2017 este anul în care fotbalistul dorit de Dinamo s-a despărțit de FCSB
- 4 trofee a cucerit Aganovic cu Sepsi: Cupa României (2), Supercupa României (2)
- 300.000 de euro este cota lui Aganovic, conform Transfermarkt
Avem o listă scurtă cu niște jucători despre care considerăm că pot impacta fotbalul românesc, pentru că au mai fost sau sunt în fotbalul românesc și avem o listă extinsă pentru jucători pentru posturile pe care antrenorul le consideră necesare a fi actualizate” – Andrei Nicolescu, în ultima ediției a emisiunii EXCLUSIV DINAMO