Visul fanilor olteni prinde viață. Mititelu lucrează intens la infrastructura echipei
Craiova fotbalistică a luat o pauză forțată de aproape doi ani, dar din această vară coșmarul ar putea lua sfârșit. Foarte probabil, din acest an Craiova va avea echipă în Liga a doua.
În ultima lună, la stadionul Ion Oblemenco s-a lucrat non-stop în zona tribunelor și a vestiarelor, dar și la terenurile de antrenament. Și gazonul „Centralului” a fost reînsămânțat.
Surse din anturajul lui Adrian Mititelu au dezvăluit că s-a luat legătura cu o firmă de echipament sportiv, iar în următoarele zile se va lansa și noul site al echipei pentru care grupele de juniori de la CSJ Știința U Craiova au pozat deja.
Din anul 2016, echipa ar putea evolua pe una dintre cele mai moderne arene din Europa.