Arena Națională va fi luată cu asalt pentru derby-ul dintre FCSB și Dinamo, chiar dacă ambele formații ocupă locuri de play-out în acest moment. Fanii ”câinilor” s-au mobilizat serios pentru această partidă și Narcis Răducan anunță o asistență impresionantă la cel mai așteptat meci al anului în Liga 1.
Directorul sportiv al vicecampioanei așteaptă aproximativ 30.000 de suporteri pe cel mai mare stadion al țării: ”Eu spun că depășim 20.000, poate se ajunge la 30.000. Să fie sub 20.000 ar fi neplăcut. Dacă ai 25.000 sau 30.000 de spectatori o să fie un spectacol. Am vândut 10.000, cu siguranță. Fără probleme. Dinamoviștii nu se vor limita la cele 8.000 de bilete. Tot timpul au fost abili când a fost vorba să susțină echipa. Nu ne facem probleme, vor fi mai mulți”, a spus Răducan, la Digi Sport.
Cu o victorie în derby, FCSB și Dinamo ar putea urca pe loc de play-off. Cu 14 puncte, vicecampioana ocupă locul nouă, cu un punct în fața rivalei. Este primul meci între cele două din acest an.
Dinamo s-a ”încălzit” pe teren propriu înainte de derby în compania celor de la FC Voluntari. ”Câinii” au tremurat, fiind egalați și cu un om în minus în finalul partidei, dar golul lui Ante Puljic a salvat trupa lui Uhrin. De partea cealaltă, FCSB nu a avut emoții la Călărași cu nou-promovata Academica Clinceni, pe care au învins-o cu 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER