Karim Yoda face parte din clubul select al jucătorilor de bandă din Liga 1 care au impresionat prin tehnică în regim de viteză. Chiar dacă a avut evoluții oscilante, jucătorul Astrei Giurgiu e unul dintre fotbaliștii care au stârnit interesul oficialilor din Liga 1, însă nu a reușit să-i ia ochii și patronului Ioan Niculae. Mai mult, miliardarul l-a contestat vehement, iar actualul antrenor, Florin Marin, se pare, că l-a pus pe francez, momentan, pe coji de nucă. În acest context potrivnic, unicul aliat al lui Karim a rămas președintele Dinu Gheorghe, cel care l-a și adus la Giurgiu.
În mod normal, jucătorii care nu fac parte din lotul de 18 urmăresc evoluția colegilor lor, fiind prezenți la stadion. Astra-Concordia (1-0) și Petrolul-Gaz Metan (2-0) s-au disputat sâmbătă de la orele 16:30, respectiv 19:00. Karim Yoda a preferat meciul de la Ploiești, fiind probabil deranjat de situația pe care o are la club: neconvocat în lotul echipei și criticat frecvent de patronul Ioan Niculae.
CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS! Veste URIAȘĂ‚ pentru Mihai Stoica. Ce se va întâmpla cu pedeapsa lui după DECIZIA luată de judecători în urmă cu puțin timp
„Sunt dezamăgit. De puține ori m-am simțit umilt ca astăzi. Daniel Isăilă are anumite fixații cu acel jucător, Karim Yoda, care nu e de Astra„, Ioan Niculae după meciul pierdut cu 1-0 în etapa a 21-a cu Universitatea Cluj.
Coincidență sau nu, ultimul meci ca antrenor al Astrei pentru Daniel Isăilă a fost remiza de pe teren propriu cu Oțelul (1-1), când Yoda a ratat un penalty. La finalul partidei Niculae a coborât la vestiare pentru a cere explicații: „Domnul Niculae a venit în vestiar și a întrebat de ce a bătut Yoda penalty-ul, dar i-am explicat eu”, a declarat Isăilă după meci.
Ultima apariție a francezului de origine ivoriană în tricoul giurgiuvenilor a fost cea din etapa a 26-a, la meciul pierdut cu 2-1 pe terenul lui FC Brașov. Astra a avut o prestație slabă în prima jumătate de oră a meciului și a părut că niciunul dintre jucătorii echipei antrenate de Florin Marin nu era conectat la miza jocului. În minutul 35, Yoda a pierdut mingea în apropierea liniei de la centrul terenului, după o încercare ratată de ieșire pe contraatac. Faza a continuat și balonul a ajuns în careul astralilor, de unde Andrei Cristea a deschis scorul. Deși mingea pierdută de fotbalistul francez nu a fost irosită într-o zonă periculoasă, antrenorul Florin Marin l-a considerat vinovat pe Yoda de primirea golului, schimbându-l cu Enache în minutul 37.
900.000 de euro e cota de piață a francezului pe transfermarkt.com
Chiar dacă Yoda a fost desemnat omul meciului la partida de debut a lui Florin Marin, 0-0 în turul semifinalei de cupă cu Petrolul, fostul secund al naționalei se pare că ține cont de dorința patronului în cazul fotbalistului francez, pedepsindu-l drastic la prima eroare făcută.
Prezența lui Karim Yoda la meciul Petrolului, criticile patronului și atitudinea antrenorului față de el sunt indicii care ar conduce la ideea că din vară, fotbalistul în vârstă de 25 de ani s-ar reorienta. Iar trecerea de la Giurgiu la Ploiești prinde și mai mult contur și în contextul în care unele voci susțin că Dinu Gheorghe ar putea ajunge la Petrolul, alături de bunul său prieten, Răzvan Lucescu.
Cred despre Yoda că este unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului, dar lumea n-are răbdare, avea nevoie de timp pentru a se acomoda Dinu Gheorghe, președinte Astra Giurgiu
LIVE PE PRO TV Miercuri, 16 aprilie, Astra și Petrolul joacă returul semifinalei Cupei României, miza fiind accesul în finală.
ProSport a discutat azi și cu președintele de la Petrolul Ploiești, Dan Capră. „Nu știu de ce a fost Yoda la meciul nostru și nici ce probleme are la Astra. Nu pot să comentez prea multe despre un fotbalist a cărui situație contractuală nu o cunosc, dar îl consider un jucător interesant, valoros pentru nivelul campionatului nostru„, președintele consiliului de administație al clubului Petrolul Ploiești.
Articol scris de Ovidiu DUMITRESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER