Fundașul lui CFR Cluj, Yuri Matias, a vorbit despre înfrângerea suferită în meciul cu Rapid, 1-3.
CFR Cluj a pierdut meciul jucat în deplasare cu Rapid, iar Yuri Matias, fundașul campioanei României, spune că el și colegii lui au fost loviți de ghinion în Giulești.
Fotbalistul transferat de la Gaz Metan Mediaș la începutul anului 2022 recunoaște că misiunea ardelenilor lui Dan Petrescu este mai grea acum, după cinci ani în care și-au adjudecat titlul, dar nu deznădăjduiește și speră în continuare la marele trofeu.
„Din păcate, nu am reușit să ne îndeplinim obiectivul, câștigarea celor trei puncte. Am avut și puțin ghinion, am avut câteva ocazii, dar asta este viața și mergem înainte.
Am început meciul de la 2-0, am reușit să revenim la 2-1 și după 2-1 am avut câteva ocazii, bară… Nu avem ce să facem.
(n.r. Ați avut și ghinion în această seară?) Da, eu cred că toată lumea a văzut că am avut și ghinion. Eu cred că Rapid a avut trei sau patru șuturi pe poartă în prima repriză și a dat trei goluri. Noi am avut mai multe, dar, din păcate, mingea nu a intrat în poartă, asta e”, a declarat Yuri Matias, după Rapid – CFR Cluj 3-1.
Dan Petrescu nu ar trebui să se simtă amenințat că își va pierde postul de antrenor al lui CFR Cluj, este de părere Yuri Matias. Brazilianul este convins că „Bursucul” a făcut multe lucruri bune în trecut și șefii din Gruia sunt conștienți de acest aspect, astfel că îl vor păstra în funcție.
Fundașul central de la CFR Cluj a spus că Dan Petrescu nu a avut nicio reacție în vestiar după înfrângerea suferită în fața Rapidului, care îi poate costa titlul pe ardeleni.
„Niciodată nu vorbește cu noi după meci, nici când câștigăm, nici când pierdem. Normal că toată lumea e supărată, jucăm pentru campioană și trebuie să ne batem acolo sus. Din păcate, am ratat o ocazie bună să ne apropiem de primul loc…”, a declarat Yuri Matias.
Chestionat pe marginea unei eventuale demiteri a lui Dan Petrescu, acesta și-a manifestat încrederea că „Bursucul” va continua pe banca tehnică a echipei și din sezonul următor.
„Cu siguranță, nu cred că o să se întâmple asta (n.r. ca Dan Petrescu să fie demis), pentru că a făcut foarte multe lucruri bune pentru club și o să facă în continuare”, a mai spus Yuri Matias.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER