Zdenek Ondrasek, ironizat după debutul în Liga 1. „Dacă n-avea tricou diferit, nu știai dacă e fundașul lui Botoșani sau atacantul lui FCSB!”

Zdeněk Ondrášek si Bogdan Racovitan in meciul de fotbal dintre FC Botosani si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, joi 15 iulie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FCSB  a remizat pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-0, în prima etapă a sezonului 2021 – 2022 din Liga 1, iar Zdenek Ondrasek a fost ironizat la finalul partidei de pe stadionul „Municipal”.

Pentru echipa antrenată de Dinu Todoran au jucat cei patru jucători transferați în această vară, Stipe Vucur, Alexandru Crețu, Andrei Cordea și Zdenek Ondrasek, dar ultimul nu a impresionat deloc.

După ce Gigi Becali a declarat că nu i-a plăcut cum s-a prezentat fostul internațional ceh la partida cu FC Botoșani, scor 0-0, atacantul FCSB-ului a fost criticat și de Basarab Panduru.

Zdenek Ondrasek, ironizat după FC Botoșani – FCSB 0-0

Fostul internațional român susține că nu și-ar fi dat seama pentru ce echipă juca Zdenek Ondrasek, dacă acesta nu ar fi purtat tricoul FCSB-ului. Mai mult, Basarab Panduru a transmis că atacantul ar fi putut fi confundat cu unul dintre funașii lui FC Botoșani.

„Cred că FCSB merita să câştige meciul. La Botoşani sunt jucători proaspăt veniţi, probabil că în timp vor arăta mai bine. Nu poţi să pui tunurile pe jucători după primul meci.

Poţi trage nişte concluzii. L-am văzut pe Vucur, fundaş central de picior drept, dar l-am văzut în stânga. În unele momente avea spaţiu să plece cu construcţie, dar n-a avut curajul, aşa cum a făcut Haruţ. Foarte puţin a urcat cu mingea. A fost şi schimbat la pauză. Mie Haruţ mi-a plăcut. Creţu, trecut din închizător în fundaş central, după pauză. Probabil va fi unul dintre jucătorii de bază, mai ales că joacă pe două posturi.

Cordea, în prima repriză a fost cel mai bun de pe teren. Am impresia că şi dacă nu va juca titular, poate pune presiune pe oricine. Chiar şi pe fundaşii laterali, deci pune presiune pe oricine Ondrasek, foarte bun. A intrat foarte bine, pentru că tocmai s-a terminat Campionatul European şi jucau multe echipe cu trei fundaşi centrali.

L-au băgat fundaş central la Botoşani şi a respins toate mingile pe care le aducea FCSB. Din punctul ăsta de vedere s-a descurcat. Nu-ţi dădeai seama, dacă puneai tricou roşu cu albastru pe el, nu-ţi dădeai seama dacă are alb, albastru ce are pe el că mai toate mingile erau respinse. A făcut linia de cinci, pe Racoviţan, fiind mai tânăr, l-au băgat la mijloc, Ondrasek într-o parte şi Şeroni în altă parte. Cinci perfect le-a ieşit. Dacă va continua aşa, o să fie bun în continuare.

Să-i dăm câteva meciuri totuşi. Hai să vedem. Aleargă mai mult decât alţii, e bătăios, dar nu ştiu dacă l-ai luat pentru asta”, a declarat Basarab Panduru la Telekom Sport.

Publicat: 16 07. 2021, 08:25
Actualizat: 16 07. 2021, 08:28