Ziua în care CFR Cluj a eclipsat West Ham United, Celtic Glasgow și Celta Vigo. „Am ales partea financiară”

CFR Cluj a jucat de trei ori în grupele Champions League, o performanță la care nicio echipă din România nici nu mai poate visa în acest moment. Erau în anii în care ardelenii plăteau milioane de euro ca să cumpere jucători și reușeau să ofere mai mulți bani decât echipe mult mai bogate din Europa.

Álvaro Pereira, Cristian Fabbiani și Sebastián Dubarbier sunt doar câteva dintre jucători aduși pe bani mulți de CFR Cluj. Unii dintre ei au fost vânduți mai departe cu un profit frumos. Erau anii în care campioana din Cluj atrăgea ca un magnet cu salarii foarte mari. Așa a fost adus suedezul Mikael Dorsin, ademenit cu un super-contract și transferat de la Rosenborg, echipă de Champions League.

A refuzat Celtic Glasgow și West Ham United și a semnat cu CFR Cluj

Tot în această categorie intră și Diogo Valente. Portughezul a jucat la Boavista, Porto și Braga, dar a refuzat oferte din campionate puternice și a semnat cu CFR Cluj, în anul 2012, în perioada în care clubul era finanțat de Arpad Paszkany.

„Veneam după un sezon foarte bun, iar managerul meu mi-a spus că cei de la Celta Vigo sunt interesaţi de mine. De asemenea era interes de la Celtic şi CFR Cluj. Erau propuneri foarte bune.

La Cluj jucau foarte mulţi portughezi, urma să evoluez în Liga Campionilor sezonul următor, şi mi-au oferit un contract foarte bun. Dar acolo era şi Celtic, care, în termeni sportivi, fără dubii era o echipă mai bună, un campionat care se asemăna cu Premier League, ceea ce reprezenta un vis pentru mine, acela de a juca în Anglia. Din păcate, nu s-a întâmplat.

Mai era interes şi din partea celor de la West Ham, dar cele mai certe ipoteze erau din partea celor de Cluj şi Celtic. Într-un final, am ales Clujul pentru partea financiară, deoarece aveam 27 de ani. Mi-au făcut un contract pe trei ani de zile, iar la acea vârstă să joc în fotbalul din Anglia era foarte greu”, a declarat Diogo Valente, pentru Tribuna Expresso.

Lusitanul a semnat un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar a jucat în România doar în primul. În ceilalți doi a fost împrumutat la echipe din Portugalia. În România a strâns 19 partide și a marcat un gol.

Diogo Valente nu s-a retras din fotbal, are 35 de ani şi joacă în liga a treia din Portugalia.

Publicat: 24 05. 2020, 18:00
Actualizat: 24 05. 2020, 18:06