Ziua lui Marcel Coraș! „Gheata de Argint” a împlinit 65 de ani. Ce spune despre Rednic, Lucescu, Hagi și echipa națională

„Gheata de Argint” a Europei în sezonul 1988-1989 împlinește astăzi, 14 mai, 65 de ani. Arădeanul Marcel Coraș s-a retras din fotbal de câțiva ani buni, după colapsul Gloriei, club patronat de Sandu Ion, fost finanațator al UTA-ei, dar și președinte al Federației Române de Atletism. Este însă la curent cu tot ceea ce se întâmplă pe scena primului eșalon, dar și la echipa națională, al cărui tricou l-a îmbrăcat în 36 de meciuri.

Sub „tricolor” a marcat și 6 goluri, unul dintre ele la Euro 1984, în poarta legendarului Toni Schumacher. România pierdea atunci cu 2-1 în fața Germaniei lui Matthäus, Brehme sau Rummenigge, dar amintirea acelui gol a rămas întipărită în mintea lui Coraș, iar azi e și un arc peste timp. „Și acum am în cap acea fază, Mircea Rednic a pasat în adâncime, Klein a lăsat mingea să-i treacă printre picioare, eu am preluat și am dat la poartă. Am tras pe scurt, cred că portarul era mascat și nu a văzut mingea”, rememoreză cel poreclit „Dulapul” pentru statura sa în teren.

Coraș: „E 70% meritul lui Mircea Rednic pentru locul 7 al UTA-ei”

Mircea Rednic o antrenează pe UTA cu rezultate foarte bune, iar Marcel Coraș îi sublinează meritele.

„În primul rând îmi place foarte mult cum joacă UTA azi, iar rezultatele nu sunt deloc întâmplătoare. Se vede că Mircea a dat o amprentă echipei, în opinia mea e 70% meritul său pentru acest loc 7 pe care UTA nu a mai fost de foarte mult timp în Divizia A. Mă bucur enorm că Mircea și-a dovedit valoarea ca antrenor și om, e normal să fie apreciat la Arad. UTA este un fenomen social în orașul nostru, iar meciurile ei sunt trăite ca un spectacol. La Arad mereu a fost așa, dar – parcă – în ultimii ani nici prea mai ai unde să mergi pentru a-ți petrece timpul liber și atunci emulația e mare. Am văzut și acei copii care au umplut aproape stadionul, ca arădean sunt mândru de ceea ce reușește UTA să facă în comunitate” spune fostul mijlocaș, care nu a apucat să se întâlnească cu Rednic de când acesta antrenează la Arad: „El are un program foarte încărcat, eu am treburile mele, nu ne-am intersectat, dar asta și pentru că eu nu merg la meciuri. Dar, i-am urat la mulți ani acum o lună când a făcut 62 de ani și mi-a răspuns amabil”.

Apreciază faptul că tinerii jucători arădeni și-au găsit loc la UTA

Marcel Coraș apreciază faptul că UTA le-a dat șansa câtorva tineri fotbaliști arădeni să se afirme, iar Cristian Mihai a avut aproape vârsta sa când a debutat pentru echipa fanion a Aradului în Liga 1.

„Poate mi se aseamănă un pic ca statură. Îmi place foarte mult de de el, doar că eu eram puțin mai ofensiv, țineam mai mult de minge, vedeam mai mult poarta. Sigur, ritmul în care se juca pe vremea mea era altul, azi mingea trebuie să circule mai mult și cât mai repede, iar Cristian Mihai este un jucator modern. Dar, bucuria mea este că am văzut destui tineri din Arad jucând în Liga 1 în ultimul timp, sunt și Rareș Pop și Vulturar, nu degeaba i-a luat Rapidul. M-aș bucura să reușească acolo, dar oricum UTA cred că îi așteaptă înapoi cu brațele deschise” mai afirmă fostul internațional.

A fost blat la Dinamo – UTA? „Doamne ferește, nu mai suntem pe vremea Cooperativei”

Cu alte ocazii, Marcel Coraș a recunoscut că a câștigat „Gheata de Argint”, în spatele lui Mateuț, beneficiind și de ajutorul unor adversari. La acea vreme, „Dulapul” evolua pentru Victoria, echipa sistemului la acea vreme. În urmă cu două zile, Dinamo a bătut-o lejer pe UTA, a evitat retrogradarea directă și arădenii au fost acuzați că s-au dat la o parte, din respect și pentru trecutul de dinamovist al lui Mircea Rednic.

„Doamne ferește, nu mai suntem pe vremea Cooperativei. Pur și simplu, jucătorii UTA-ei erau deja cu gândul la vacanță, pe când cei de la Dinamo își jucau tot sezonul în acel meci. Rar mi-a fost să o văd pe Dinamo jucănd cu atâta determinare, a făcut un pressing asfixiant în primele 25-30 de minute, a marcat de două ori și apoi s-a apărat bine. Pe undeva era de așteptat ca lumea să vorbească despre Mircea și legătura sa de sânge cu Dinamo, dar nu are nimic de-a face. Motivația face de cele mai multe ori diferența în fotbal și în sport, în general, iar aceasta a fost de partea celor de la Dinamo. Poate înfrângerea din sezonul regular a fost ceva mai neașteptată, dar nu știu dacă UTA era pregătită de play-off încă din acest sezon. S-au realizat deja multe cu acest loc 7, s-a văzut că se poate și acum, după părarea mea, ar trebui pregătit și mai bine sezonul viitor. Iar asta înseamnă și implicarea unor sponsori care să-ți poată permite să mai aduci vreo 4-5 jucători peste ceea ce ai acum. Mircea Rednic știe 100% ce are de făcut, domnul Meszar și ceilalți de lângă el, dar și orașul, trebuie să-l sprijine și sunt șanse mari să o vedem pe UTA în play-off la anul” mai afirmă Coraș.

„Cred că Mircea Lucescu va impune noul antrenor al Rapidului”

Conducerea Rapidului încearcă să-l convingă pe Mircea Lucescu să accepte o funcție în cadrul clubului. Marcel Coraș a fost antrenat de „Il Luce” la națională și susține: „Chiar dacă nea Mircea a avut parte de experiențe la cluburi importante din Europa, cred că Rapidul ar fi acum o mare provocare pentru el. Dacă va merge ca un fel de supervizor, sunt singur că el va alege viitorul antrenor, domnul Șucu îl va asculta”.

Apreciază munca lui Gică Hagi: „Nimeni ca el în fotbalul românesc”

Farul a remizat (3-3) aseară cu CSU Craiova și a ratat orice șansă de a se bate până la final pentru un loc European. Coraș a împărțit același vestiar cu Gică Hagi la Sportul și echipa națională și-i ia partea fostului său coleg, desi nu s-a mai auzit demult cu el. „Din păcate nu am mai vorbit de câțiva ani buni. Cu alți foști colegi de la Sportul mai țin legătura, dar cu Gică nu. Ca și Rednic, e și el foarte implicat, ocupat, a avut un sezon greu, zbuciumat, dar ceea ce a făcut el pentru fotbalul românesc ca jucător și acum ca și șef de Academie și antrenor nu poate fi egalat” mai afirmă fosta „Gheată de Argint”.

„Dulapul” speră fie depășit de Dennis Man. Ce spune despre parcursul „tricolorilor” la EURO 2024

După 40 de ani, Aradul dă un fotbalist la un turneu final. Urmașul lui Marcel Coraș după Euro 1984 este Dennis Man, piesă importantă pentru Edward Iordănescu la „europenele” din Germania.

„Chiar mă bucur pentru Dennis și sper că mă va depăși, adică va marca mai mult de un gol. Are calități pentru fotbalul modern, tehnică, viteză, execuții și mi se pare și într-o formă bună. După părerea mea, ar putea juca la o echipă mai bună decât Parma, sunt singur că a atras atenția asupra sa după această promovare. Dar, un posibil transfer al său în această vară depinde și de prestațiile pe care le va avea în Germania, la Euro și – bineînțeles – de parcursul echipei naționale. Toată lumea spune că avem o grupă abordabilă, dar eu o văd foarte grea. Sigur, se putea și mai rău, dar Ucraina, de exemplu, echipa venită din calificări, mi se pare greu de bătut și cred că depindem foarte mult de cum începem împotriva ei. Avem nevoie de un rezultat pozitiv, ca să prindem moral și încredere pentru meciul cu Belgia, iar cu Slovacia va fi care pe care. Vreau să fiu optimist și să cred că ne vom califica din grupe” e concluzia lui Coraș.

Marcel Coraș are 408 de meciuri în Liga 1 și 146 de goluri marcate

Alături de Iosif Petschovschi şi Flavius Domide, Marcel Coraş este unul dintre cele mai răsunătoare nume pe care le-a dat Aradul fotbalistic. E născut pe 14 mai 1959 în orașul de pe Mureș și a jucat la UTA încă de la copii şi junior. A scris apoi istorie pentru Sportul Studenţesc în cupele europene și îmbrăcat tricoul naționalei României în 36 de partide, cu 6 goluri marcate.

În Divizia A a mai jucat la Victoria Bucureşti, chiar în ultimele două sezoane înainte de Revoluţie. În total are 408 de prezențe pe scena primului eșalon fotbalistic al României și 146 de goluri marcate. A ieșit golgheter în Divizia A în sezonul 1983-1984, cu 18 reușite, pe când activa la Sportul.

După 1990, Coraş a activat în campionatele din Grecia (la Panionios) şi Franţa (la Aurillac), iar spre final de carieră a mai îmbrăcat tricourile Universității Cluj, UTA-ei și pe cel al lui Motorul Arad.

Fostul internațional arădean care atinge astăzi frumoasa vârstă de 65 de ani a îmbrăcat și treningul antrenorului la UTA, FC Baia Mare, FC Bihor, ACU Arad și din nou UTA. A fost și conducător de club la echipa fanion a orașului natal, dar și la Gloria până la desființarea clubului în anul 2014.

Publicat: 14 05. 2024, 15:23