Giuleștenii continuă să se întărească pentru noul sezon al Ligii 3! După Matulevicius, Jorza, Jurj și Demici, echipa lui Constantin Schumacher a transferat un tânăr fotbalist român, Iulian Ilie (17 ani), care s-a aflat în curtea Borussiei Dortmund și a jucat în Belgia, la juniorii lui Genk.
Crescut de Petrolul, mijlocașul dreapta și-a încercat norocul la grupele de juniori ale Borussiei Dortmund, unde a a ajuns la doar 14 ani și a jucat câteva meciuri pentru echipa Under 15. Pentru că Petrolul a cerut o sumă prea mare drept grilă de formare, Ilie nu a apucat să joace în meciurile oficiale pentru clubul german și a fost trimis la Hombrucher, o formație apropiată de „galbeni”.
Din Germania, Ilie a plecat la Genk, în Belgia, unde a stat un singur an, iar sezonul trecut a revenit în România și a semnat cu Sportul Snagov, pentru care, la 16 ani, a prins 11 meciuri în Liga 2.
50.000 de euro e cota de piață a lui Iulian Ilie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER