5. Adrian Cristea – 31 de ani

„După Hagi nu s-a mai născut niciun talent mai mare decât Adrian Cristea”, era caracterizarea pe care ieșeanul o primea în 2010 de la Marian Iancu, unul dintre cei mai influenți finanțatori care s-au perindat în Liga I în ultimii ani. Adrian Cristea a fost unul dintre fotbaliștii care, în ciuda eșecurilor repetate, a scăpat cel mai greu de apelativul „noul Hagi”. Posesor al unei tehnici într-adevăr remarcabile, cariera lui Cristea s-a terminat practic atunci când ar fi trebuit să înceapă, adică la transferul de la Poli Iași la Dinamo, atunci când avea 22 de ani. Contactul cu viața agitată din București l-a transformat pe Cristea într-un abonat al primelor pagini din ziarele de tip tabloid, iar fotbalul a fost mai mereu pe plan secund.

În cariera lui Cristea au fost mai multe așa-zise momente de „resuscitare”. După cinci sezoane la Dinamo, acolo unde a fost mai mereu contestat de fani, s-a sperat într-o revenire în forță la „U” Cluj. Nu a fost cazul, așa că a venit rândul fanilor Petrolului să spere în asta, în sezonul 2012-2013. Poate cea mai mare ocazie a lui Cristea de a se ridica la nivelul pretențiilor publicului a fost transferul la Steaua, în vara lui 2013. Acceptat imediat de fani și venit într-un context favorabil – ca preferat al soției antrenorului Stelei – Cristea a dezamăgit din nou și a plecat din Ghencea cu scandal după ce a dat în judecată conducerea pentru neachitarea unor prime.

LOCUL 6                 LOCUL 4

Publicat: 05 02. 2015, 10:00
Actualizat: 05 02. 2015, 16:54