10 fotbaliști din naționala Spaniei au fost supuși unui control antidoping
Zece dintre fotbaliștii din lotul Spaniei de la Campionatul European au fost supuși, sâmbătă, unui control antidoping inopinat solicitat de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cantonamentul campioanei europene en-titre de la Île de Re, relatează agenția EFE.
Astfel, zece dintre jucătorii antrenați de Vicente del Bosque au furnizat probe de urină și de sânge, dar Federația iberică nu a dezvăluit numele celor supuși controlului.
„Azi dimineață, zece internaționali spanioli au fost ceruți de oficiali ai agenției de control antidoping a UEFA pentru a realiza un control în afara competiției, în hotelul naționalei spaniole de fotabl de pe Insula Re. Luarea mostrelor de urină și sânge s-a realizat fără vreun incident”, se arată în comunicatul Federației Spaniole de Fotbal.
Naționala Spaniei va evolua luni, în optimile de finală ale Campionatului European, împotriva naționalei Italiei, de la ora 19:00, la Paris, pe Stade de France din Saint-Denis.