Finala cu celebrul Timo Boll se încheie. Ovidiu își salută atent adversarul, fuge să-l strângă în brațe pe antrenorul Andrei Filimon și desenează convingător, în aer, o îmbrățișare. Una uriașă pentru tot imperiul românesc care l-a încurajat la Europeanul din Alicante. Și una la fel de mare pentru toți cei de acasă. Picăturile de transpirație îi inundă tot chipul. E entuziasmat. Își frământă creștetul capului cu prosopul Tibhar. Tresare la fiecare felicitare. Mai coboară privirea prin țarcul din sală, dar pâlcul de cameramani îi dă trezirea. E mândru de argintul care confirmă valoarea tenisului de masă românesc. Și suspină mulțumit. Are puțin timp până la ceremonia de premiere. Și, prin minte, i se derulează cu încetinitorul câteva secvențe amestecate.
Sunt anii 90. Buzăul proaspăt trezit de sub talpa comunismului continuă să lucreze pentru sport. E orașul care a dat câțiva campioni cu ștaif. Impresionată de figurile unor zei precum Boris Spaski, Robert Fisher, Karpov sau Kasparov, familia Ionescu își dă băieții la sportul cu cele 64 de pătrățele. Șahul îl seduce pe fratele mai mare, dar Ovi n-are stare pe scaun. Nu ar sta nici pentru un pumn de arginți la masa de joc. „Îmi plăcea, dar nu puteam să stau mai multe de 5 minute pe scaun. Aveam de atunci energie multă, eu nu pot sta într-un loc. Și vara asta am avut o zi liberă și mi s-a părut că o pierd nefăcând nimic. Eu trebuie să fac ceva!”, crepețește vicecampionul european un geam spre copilăria sa.
Costel și Iarodara, părinții săi, simt că acasă se coace ceva bun. Masa din sufragerie devine ad-hoc una de tenis de masă. Cărțile se pupă într-un fileu ciudat. „Țăcănitul mingii de tenis de masă le-a scos peri albi părinților mei. Au încasat în timpane fiecare lovitură, până m-au lăsat să fac într-un cadru organizat. Și uite că asta fac până azi”, continuă Ionescu. Nu regretă mișcările nebunului și spune că încă mai identifică similitudini între șah și prăjitura vieții lui. „Tenisul de masă e ca șahul, doar că în sportul meu nu ai atât de mult timp pentru a face o mișcare. Dar tot vrei, prin felul în care construiești, să-i dai șah adversarului„.
Acasă sau la serviciu, Ovidiu Ionescu continuă să se documenteze. E însetat nu doar de performanță, ci și de informații. Pentru a fi conectat la tot ce se întâmplă nu numai în tenisul de masă, ci și în diferitele sporturi care-i merg la inimă. „Discuția cu tine mă face să mă duc până acasă, în Buzău, ca să caut ceva„, i se adresează reporterului pe un ton vesel. Curiozitatea ne face să dezvoltăm subiectul, Ovi încearcă să găsească doar cu ochii minții o bucățică din adolescența sa. „Cred că într-o cămară mai țin și acum ziarele mele. Mă uitam la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, și încercam să scriu pe foi cât mai multe cronici din toate sporturile. Le am și acum, sigur, acasă. Ulterior, nu-mi venea a crede, când m-am calificat la JO de la Rio, că pot fi coleg cu oameni ajunși oficiali sau antrenori dintre cei despre care chiar eu scriam în urmă cu 18 ani. Ziua în care am prins biletul pentru JO e una dintre cele mai frumoase din viața mea„. Timpul se scurge înnebunitor de repede și imaginile se succed în mintea jucătorului în vârstă de 29 de ani cu repeziciune.
Aplauzele din sală par a nu fi suficiente, Ovi e conectat la tot ce se întâmplă lângă el, dar mintea-i fuge spre… „Am urcat Everestul cu ea de când s-a mutat cu mine, în Germania. Suntem făcuți unul pentru celălalt. Am săltat foarte mult în carieră. Iubita mea, Marina Tănase, îmi dă de foarte multe ori energia necesară pentru a mă autodepăși și pentru a mă bate cu toți marii jucători ai lumii. Clipa în care am cerut-o de soție e, și ea, una dintre cele mai frumoase momente din viața mea„, clipește fericit medaliatul cu argint de la Europene. Cu ochi vioi, scăpărători de inteligență, Ovi se umflă-n pene și spune că are un rol esențial chiar și în bucătărie alături de iubita sa. „Ea se și miră! Când scapă ceva pe jos, eu, datorită reflexelor pe care le-am dezvoltat în sportul meu, prind câte o furculiță, mai prind câte o farfurie care se prăvălește spre gresie. Mai prind și telefoanele și ea e uimită! Pentru că elasticitatea și automatismele pe care le căpătăm în acest sport, unul dintre cele mai rapide din lume, se reflectă și în viața de zi cu zi. Și uite așa am un aport esențial și acasă„, își mai lărgește zâmbetul jucătorul despre care președintele FRTM, Cristinel Romanescu, spune că e un munte de ambiție.
Ambiția e o trăsătură de bază a lui Ovidiu și când vine vorba despre bucket list. Și, cum geografia l-a pasionat mereu, iar sportul îl face să călătorească necontenit, alegerea locurilor de vacanță devine un moment care-l chinuie extrem de… nu mult! Plăcut! „Cred că fiecare dintre noi trebuie să se încarce pozitiv exact cu ceea ce adoră să facă. La un moment dat ești extenuat și ai nevoie să te detașezi de ritualurile de zi cu zi. Eu, spre exemplu, ador să călătoresc în locuri cu multă liniște. Ultima dată am fost în Giethoorn, în Olanda, o mică Veneție, un colț de Rai. E chiar o recomandare pe care o fac și cititorilor voștri. Să meargă acolo pentru că vor rămâne impresionați„, mai spune Ovi. Și pentru că orice expediție în lumea largă te face să citești de la mult spre mai mult, nu numai pe scaunul din avion, vicecampionul de la Alicante are mereu cu el o carte a scriitorului britanic Lee Child (64 de ani), omul ale cărui romane descriu aventurile lui Jack Reacher, un soldat american care colindă Statele Unite. „Capcana Margrave e ultima citită. Și eu am colindat lumea în lung și-n lat, dar cel mai bine mă simt când joc în fața fanilor mei români sau în fața echipei României care mă susține„.
„Îmi vin în minte antrenorul meu de la club, Cristian Tamaș, antrenorul de la lot, Andrei Filimon, primul meu antrenor, domnul Mircea Dinu, și toți oamenii din federație care mă ajută enorm” Ovidiu Ionescu, vicecampion european la tenis de masă
De multe ori, energia pe care și-o culege din sală are un rol esențial în menținerea unui nivel ridicat. Ionescu spune că empatizează mult cu publicul, iar atenția distributivă pe care o posedă nu-l face să-și piardă concentrarea de la masa de joc. „Asta s-a văzut în Alicante. Lotul României condus de președintele Cristinel Romanescu excelează prin Team Spirit, ceea ce eu nu văd la alte loturi. Noi, băieții, le încurajăm pe fete, ele ne încurajează pe noi. Suntem prieteni în viața de zi cu zi, prieteni pe viață. Eu l-am avut idol pe Adrian Crișan, Hunor Szocs mi-a devenit unul dintre cei mai buni prieteni. Există armonie și asta e esențial„.
Ionescu vorbește cu o franchețe dezarmantă. Privirea-i fuge panoramic în jur și strânge noi imagini. Zice că doar Beagle-ul părinților săi poate fi mai concentrat decât el, acasă în fața televizorului, dar ceremonia de premiere se apropie. „Ai mei vin mai des în Germania, tata poate vedea meciurile live, în sală, dar acasă nu rezistă presiunii. Comunică prin mesaje cu prietenii mei sau îi spune mama ce fac„, mai zice Ionescu.
Pare un romantic incurabil și crede în continuare în adevărate valori ale vieții. „Cred în prietenie. Un prieten adevărat e cel care se trezește la 5 dimineața să vină să te ajute, să-ți spună o vorbă bună sau să fie prezent lângă tine. Eu am prieteni de toată nădejdea, pe care pot să mă bazez. Cu care pot fi natural, pot să stau lângă ei la o cafea și să nu vorbim și tot mă simt bine. Am prieteni din clasa I, din clasa a 5-a sau din clasa a 9-a. Și cred că acest detaliu vorbește de la sine despre cât de oțelită e relația noastră. Să-ți povestesc ceva…„, atacă Ovidiu, dregându-și vocea. „Câțiva dintre prieteni mi-au trimis poze din țară cum se uitau la meciurile cu Samsonov sau cu Karlsson, asta m-a bucurat mult”.
Citește și: LIVE BLOG | Victorie de senzație obținută de Ovidiu Ionescu! L-a răpus pe marele Samsonov și și-a asigurat bronzul la Europeanul din Alicante. Bernadette Szocs a ratat podiumul, învinsă de poloneza Li Qian
Ionescu pare că are mereu un as în tricoul cu mâneci scurte și te poate ține atent ore în șir. E o enciclopedie de sport și povestește implicat. Așa cum ne teleportează și în atmosfera din Germania, de la Post SV Mühlhausen, echipa pentru care joacă în Bundesliga. Cu o capacitate de 400 de locuri, cocheta lor sală e plină la fiecare meci. Până și cel mai neimportant loc e ocupat. „Sunt 30.000 de oameni în oraș, tenisul de masă e religie acolo„, afirmă sportivul descoperit de Mircea Dinu. „E o atmosferă unică, mi-aș dori să vezi ce e acolo. Eu mă hrănesc cu freamătul tribunei, îmi dă curaj. Victoriile obținute cu această echipă, dar și calificarea cu fosta mea echipă, Union Velbert, din Liga 2, acum câțiva ani, până în semifinalele Cupei Germaniei, îmi aduc mereu bucurie în suflet„.
Momentele unei cariere frumoase se înlănțuie, dar timpul e scurt. „Am multe în cap, Ovidiu salută școlărește și pleacă să-și facă check-in-ul spre podium. E toamna lui 2018, iar puștiul care-și închiria masa din sufrageria casei din Buzău pentru pasiunea ce avea să-i devină meserie a realizat performanța carierei – argint continental pentru România într-o probă individuală. A pus cel mai important rezultat al carierei într-un colț important al inimii și i se deschid noi provocări.
Pentru că cele mai frumoase momente sunt cele ce vor veni.
Citește și: Ovidiu Ionescu, argint istoric la Campionatele Europene de tenis de masă. Românul a cedat în finala cu germanul Timo Boll, scor 4-1
Citește și: Momentul fabulos al unui român la Europeanul de tenis de masă VIDEO | „Asta a fost arma mea!”. Ovidiu Ionescu i-a învins la C.E. din Alicante pe campionul en-titre și pe titanul Samsonov. Adversar complicat în semifinale: nr.9 în Europa
Citește și: Vulcanica Szocs și maratonistul calm Ovidiu Ionescu sunt oamenii de la care România așteaptă medalii la Europeanul de tenis de masă de la Alicante | GALERIE FOTO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER