Afacerea Panini la Cupa Mondială: 65 de milioane de albume tipărite
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Reprezentanții companiei Panini, care în 2012 a avut venituri de 620 de milioane de euro, au anunțat că au produs circa 3 miliarde de stickere cu fotbaliști pentru Cupa Mondială din Brazilia. Vânzările companiei italiene au crescut cu 50% în această perioadă, iar adulții cumpără mai multe stickere decât tinerii
„Îl ai pe 630″? „Mi-a picat Ronaldo!”. „Mai am nevoie de un singur sticker și termin tot”. Pentru un neinițiat, propozițiile de mai sus par niște înșiruiri de numere și cuvinte fără sens. Însă chiar și la vârsta maturității, o Cupă Mondială sau un Campionat European nu sunt la fel de interesante fără colecția de stickere Panini, care creează o poveste aparte pentru fiecare turneu final. Magia deschiderii fiecărui plic, emoția parcurgerii stickerelor până la cel de-al cincilea și satisfacția completării spațiilor goale din album sunt de neprețuit. Dar ce înseamnă din punct de vedere financiar afacerea Panini?
Aproape 2000 de lei pentru a completa albumul
Doi matematicieni de la Universitatea din Geneva au calculat că pentru a completa albumul CM 2014 în proporție de 100%, adică a deține toate cele 640 de stickere, este nevoie de 899 de pliculețe. Cum costul unui plic este de 2,2 lei, rezultă că pentru a completa albumul e nevoie de 1977,8 lei. Pentru Panini însă, vânzările din România reprezintă doar un mic procent din cele globale. Pentru a înțelege fenomenul global, trebuie amintit doar că firma italiană s-a pregătit în detaliu pentru Mondialul din Brazilia și a tipărit 65 de milioane de albume! Mai mult de jumătate din acestea au fost produse în fabrica de lângă Sao Paulo, una dintre cele două pe care compania italiană, fondată în orașul italian Modena în 1961, le deține în acest moment. „Credeți că 65 de milioane de exemplare e puțin? Știți vreo altă carte care să aibă atâtea exemplare în afara Bibliei?”, a glumit Jose Eduardo Martins, directorul Panini Brazilia, într-un interviu pentru cotidianul „The Guardian”.
20 de milioane de stickere tipărite pe zi
Primul album pe care Panini l-a produs a fost cel al Cupei Mondiale din 1970, care s-a disputat în Mexic, și la care a luat parte și România. De atunci, încasările companiei italiene au continuat să crească, iar Panini a ajuns să vândă stickere în peste 100 de țări de pe Glob. „Avem numeroase colecții, însă vânzările cresc cu peste 50% față de perioada normală în lunile premergătoare și în timpul Cupei Mondiale. Competiția nu poate începe fără albumul nostru”, explică Martins în interviul acordat publicației „The Guardian”. Iar cifrele pe care Panini le-a oferit reporterilor cotidianului englez susțin afirmația directorului sucursalei sud-americane a companiei cu peste 1.000 de angajați, cu sediul social în Italia.
Din cauza contractului de confidențialitate semnat cu FIFA, care a sublicențiat drepturile de imagine a 31 din cele 32 de naționale prezente la CM, excepție făcând Anglia, care are contract cu Topps, o altă firmă de stickere, Martins nu a putut oferi exact numărul de stickere vândute pentru Mondialul din Brazilia până în luna iunie. A estimat, însă, numărul de stickere produse în fabricile din Sao Paulo și Modena: „În Brazilia, am tipărit nouă milioane de unități pe zi pe cele 21 de imprimante speciale încă din februarie. În Italia, într-o fabrică mai mare, avem 11 milioane de stickere tipărite pe zi, iar muncitorii au lucrat zi și noapte pentru a acoperi cererea din ce în ce mai mare”.
Adulții mint că iau plicuri pentru copii
Trei jurnaliști ProSport cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani au completat albumele World Cup 2014 în ultimele două luni, iar prin mâinile lor au trecut în total 4.500 de stickere Pannini. Martins se așteaptă ca producția pentru Mondialul din 2014 să nu fie depășită prea curând. „La ultimele turnee finale, brazilienii s-au înghesuit să cumpere stickere. Acum, că Mondialul e organizat chiar la ei acasă, vânzările au crescut. În Brazilia se vând cele mai multe stickere din lume, aproape dublu față de locul secund în acest top, Germania„, explică directorul brazilian al firmei Panini. Însă nu doar organizarea Mondialului în America de Sud a crescut vânzările Panini. Un alt factor important, în opinia lui Martins, este vârsta cumpărătorilor: „Pentru acest Mondial, adulții au cumpărat mult mai multe stickere decât în trecut. Mint la chioșchiuri că achiziționează plicuri pentru copiii lor. Însă asta ne ajută”. Dovadă stau orele suplimentare pe care angajații Panini le strâng pentru a asigura cererea de stickere. Asta în timp ce magia Cupei Mondiale din Brazilia aduce gol după gol, pentru una dintre cele mai mari medii de reușite pe meci din istorie.
3 miliarde de stickere a produs Panini pentru CM 2014, potrivit informațiilor firmei
620 de milioane de euro a fost totalul veniturilor firmei Panini în 2012