„Agresorul” jurnalistei columbiene a fost identificat. A sărutat-o pe obraz și i-a atins sânul, iar acum și-a cerut scuze: „Ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil și lipsit de respect”
Suporterul care a dat buzna peste o reportă columbiană în timpul unui live și a sărutat-o pe obraz, la Saransk, înaintea meciului Columbia – Japonia (1-2) a fost identificat. Acesta și-a cerut scuze pentru gestul său, care a provocat o adevărată isterie pe rețelele sociale. A discutat cu jurnalista Julieth Gonzalez Theran pe videoconferință.
Un suporter rus care a sărutat pe obraz o ziaristă a grupului audiovizual public german Deutsche Welle și i-a atins pieptul împotriva voinței sale în timp ce aceasta transmitea în direct, și-a cerut scuze, vineri, și a invocat „o glumă” după ce o înregistrare video a faptelor a devenit virală, informează AFP.
„A fost multă indignare în jurul acestei neînțelegeri și a acestei glume, cu un sărut pe obraz care s-a transformat în agresiune sexuală”, a declarat fanul rus în limba engleză, filmat în timp ce discuta prin videoconferință cu ziarista columbiană implicată, Julieth Gonzalez Theran.
Cei doi au discutat, însă bărbatul a refuzat să-și dezvăluie numele: „Vă prezint scuzele mele cele mai sincere. Am acționat fără să gândesc și nu mi-am imaginat că asta va genera asemenea discuții și că vă va șoca”, a transmis el ziaristei agresate.
„Ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil și lipsit de respect, dar accept scuzele dumneavoastră”, i-a răspuns Theran.