ALARMĂ‚ la Londra! Anunț îngrijorător făcut de autorități: „Jocurile Olimpice ar putea fi o țintă pentru Al-Qaida”

Experții europeni în terorism au avertizat că rețeaua Al-Qaida ar putea plănui un atac simbolic la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, după moartea liderului său, Osama ben Laden, anul trecut, relatează Independent on Sunday, în ediția electronică.

Europol a semnalat că Jocurile Olimpice sunt un „eveniment major” care ar putea fi vizat din cauza valorii sale simbolice, în ultimele sale rapoarte despre amenințările teroriste. Experții în securitate au avertizat că un atac de succes la scară largă ar putea revigora organizația, a cărei imagine a fost afectată de moartea liderului său, Osama ben Laden, anul trecut.

Europol menționează că Al-Qaida și-a concentrat strategia pe „jihadul individual” în ultimii ani, dar a avertizat că rețeaua intenționează să desfășoare un atac care ar putea „cauza numeroase victime” și ar putea produce un „impact psihologic” care să aibă „un efect negativ pe termen lung asupra societății”.

Potrivit cotidianului, aceasta nu este singura avertizare primită de Marea Britanie. Statele Unite au avertizat că Londra riscă un atac informatic major din partea unor bande de crimă organizată și grupuri de protest care vizează Jocurile Olimpice. Un raport al Departamentului pentru Securitate Internă susține că fraudarea e-mailurilor, folosirea unor softuri proiectate pentru deteriorarea computerelor și încercările de pătrundere în sistem „vor continua să crească în număr și complexitate pe măsură ce se apropie ziua de 27 iunie când va avea loc ceremonia de deschidere la Londra”.

Guvernul britanic a cheltuit milioane de euro pentru securitate în scopul de a proteja sportivii și spectatorii. Măsurile includ rachete sol-aer staționate pe acoperișurile unor clădiri înalte, peste 13.000 de militari și o armă pentru dispersarea mulțimii, care induce durere.

Europol subliniază că există și alte motive de îngrijorare, între care „adepți ai jihadului întorși acasă” sau teroriști „solitari considerați una dintre marile amenințări la adresa securității UE.

MEDIAFAX

Publicat: 27 05. 2012, 13:44
Actualizat: 27 05. 2012, 13:45