Am dat aurul pe 3000 de euro!** Detalii incredibile despre cum au pierdut sportivii români lupta cu sud-coreenii la JO 2012
Echipele de sabie masculin și spadă feminin au fost învinse la Olimpiada de la Londra de echipele similare ale Coreei de Sud. Elevii lui Mihai Covaliu au intrat în posesia medaliilor de argint, dar „Power Praf”, trupa formată din Ana Maria Brânză, Anca Măroiu și Simona Gherman, a rămas în afara podiumului.
Interesant este că loturile echipelor masculine și feminine ale sud-coreenilor au fost într-un stagiu de pregătire la Izvorani în acest an! Alexandru Mironov, președintele onorific al Federației de Scrimă, crede că acest lucru a fost o mare eroare a românilor, care nu au luat în calcul potențialul pe care îl avea această echipă.
„Ne-am „vândut” pentru 3-4 mii de euro! A fost o greșeală că le-am permis sud-coreenilor să se antreneze cu lotul nostru la Izvorani”, a spus Alexandru Mironov la TVR INFO, supărat că asiaticii au „furat” tactica românilor. Acesta și-a mai îndulcit apoi tonul la adresa sportivilor români, care au cucerit argintul cu echipa masculină de sabie.
„Totuși e o performanță pentru Rareș Dumitrescu, care este al patrulea în lume. Cred că Ana Maria Brânză va deveni campioană mondială, are valoare”, a mai spus președintele onorific al Federației Române de Scrimă.
Sabrerii lui Cova au trecut în semifinale de Rusia, elevii săi luându-și astfel revanșa după finala pierdută la Europene
Rusia a fost favorita numărul 1 al concursului de sabie pe echipe, în timp ce România a fost cap de serie numărul 4