Ana Maria Popescu: „În scrimă sunt zile și ZIUA… aceea în care simți că nimic nu te poate atinge. Ei bine, așa a fost la început, până am dat cu capul în marele zid coreean. Nu este loc și nici timp de regrete”

Ziua 1 de la Jocurile Olimpice de la Rio nu a fost să fie a României, indiferent cum se termină meciul de handbal România – Angola sau calificările la gimnastică masculin, unde Marian Drăgulescu are două șanse de a accede în finale.

Delegația tricoloră a avut așteptări mari de la concursul de spadă individual, unde România a mizat pe trei fete, Simona Gherman, Ana Maria Popescu și Simona Pop. Și ce fete! Toate obișnuite cu competițiile mari, primele două chiar cele mai bune sportive la Campionatul European în această vară, după ce au făcut finală la Torun.

Dar nu a fost să fie ziua lor. Din contră, a fost un concurs sub așteptări, în condițiile în care nicio reprezentantă nu a trecut de optimile de finală. Ba mai mult, Simona Pop și Simona Gherman au părăsit întrecerile după primul meci.

Ana Maria Popescu a debutat cu o victorie clară, 15-8 cu Auriane Mallo (Franța) în turul 2, dar a cedat apoi cu același scor în fața sud-coreencei Injeong Choi.

Orice aș spune acum sună a clișeu… În scrimă sunt zile și ZIUA… aceea în care simți că nimic nu te poate atinge. Ei bine, așa a fost la început, până am dat cu capul in ‘marele zid coreean’. Nu este loc și nici timp de regrete! Inutil să mă gândesc la ce aș fi putut să fac în plus. Un lucru e cert, nu o bătusem niciodată pe Choi până acum și se pare că nici azi nu am găsit ‘cheia succesului’. Vreau doar să vă asigur că suntem bine și la fel de unite! Mai avem patru zile la dispoziție pentru a pregăti meciurile pe echipe! Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și apreciem că sunteți lângă noi indiferent de rezultate”, a fost mesajul spadasinei Ana Maria Popescu, după concurs.

Titlul olimpic a ajuns până la urmă în Ungaria, la Emese Szasz, după 15-13 cu italianca Fiamingo în finală.

Partea pozitivă este că spada feminină mai deține o șansă să câștige o medalie la Jocurile Olimpice, în concursul pe echipe ce va avea loc peste 4 zile.

Publicat: 07 08. 2016, 00:47
Actualizat: 07 08. 2016, 00:56