Andru Nenciu după Anglia – Croația 1-2. „Pentru toți cei care…!”
Pentru toți supraestimații din naționala României care nu mai reușesc de ani buni să profite de o lovitură liberă și să ducă prima reprezentativă în avantaj, așa cum o făceau Hagi, Mateuț, Rotariu, Munteanu, Gâlcă, Mutu, există Kieran Trippier, englezul care bate perfect loviturile libere. Cel care în 2015, potrivit The Guardian, își ridica în curtea casei un steag imens al Angliei, pentru a-și arăta iubirea pentru țara sa.
Pentru toți cei care își iau un toc în cea mai importantă cusătură a pantalonului sau pentru toți cei care vizitează urologul la cea mai mică jenă la testicule, există Kyle Walker, fundașul dreapta al Angliei care a simțit mingea lui Perisic ca un genunchi recepționat în scrot, pe sub apă, la un meci de polo.
Pentru toți cei care lasă garda jos și se consideră învinși de la primul refuz, există un munte de ambiție, inventivitate și perseverență, Ivan Rakitic. Croatul a băut luni de zile, în fiecare dimineață, o cafea și o Fanta, într-un restaurant din Sevilla, doar pentru a cuceri o chelneriță. Nu știa o boabă spaniolă, dar a învățat zi de zi. Rachel l-a refuzat de 50 de ori și l-a dojenit pe seama modului în care Rakitic, cel care luminează jocul Croației, bâjbâia prin întunecimea unei limbi care-i punea capac. „Eu… Jane! Tu.. Tarzan”, îl tachina frumoasa chelneriță. Se întâmpla acum 10 ani. Miercuri seara, pe Lujnicki, Rachel a fost în tribune. Alături de fiicele ei. Ale ei și ale lui. Pentru a-și încuraja soțul, pe Ivan.
Pentru toți cei care uită de unde au plecat și ce mână i-a hrănit, există Ivan Perisic, cel despre care Emil Hossu-Longin, în comentariul de pe TVR, povestea că a plecat să joace la Sochaux, în fragedă pruncie, și pentru a salva ferma de pui a tatălui său. Într-un interviu pentru Slobodna Dalmacija, părintele Ante Perisic recunoștea că mutarea fiului său l-a salvat de la faliment. Perisic e fotbalistul care în interviuri susține mereu că „decât să stea pe bancă… mai bine moare!”. Cu Anglia spiritul său de învingător s-a văzut cel mai bine.
Pentru toți cei care caută obsesiv cel mai bun look și accesoriul potrivit pentru o ieșire în public, există Harry Maguire, fundașul englez care a venit la prima întâlnire cu „Three Lions” cu o sacoșă neagră de plastic. Modest până în vârful unghiilor în afara terenului, un tip impunător pe teren.
Pentru toți politicienii care atârnă ca cicucurii la draperie doar când medaliații români intră în Oficialul de la Otopeni, există președinta Croației.
Pentru toți golgheterii fără goluri din naționala României, există Harry Kane.
Pentru toți plângăcioșii din fruntea sportului românesc, există țara cu 4 milioane de locuitori. 5 medalii de aur, 3 de argint, 2 de bronz. Totalul Croației la Rio.
Pentru idei de marketing și antrenori carismatici, există Gareth Southgate. Marks&Spencer și-a mărit profitul cu 35% prin vesta tehnicianului britanic.
Pentru spirit de sacrificiu în momente grele, există sprintul și deposedarea genialului Modric, din minutul 100.
Pentru sângele rece specific marilor sportivi croați – regretatul Drazen Petrovic, Toni Kukoc, Dino Radja, Ivano Balic, Blanka Vlasic sau Sandra Perkovic – există Mario Mandzukic.
Pentru toate celelalte, există Anglia – Croația 1-2, una dintre cele mai frumoase partide de la această Cupă Mondială.