Antoine Griezmann e la un pas de FC Barcelona, Atletico Madrid a demarat operațiunea Cavani. Șeicii lui PSG sunt gata să renunțe la „El Matador”

Atletico Madrid a fost eliminată în optimile Ligii Campionilor de Juventus, iar în campionat este pe locul doi, la nouă puncte distanță de liderul Barcelona. Potrivit presei din Spania, lotul grupării antrenate de Simeone va suferi modificări în vara anului 2019.

Ideea de bază a clubului de pe Wanda Metropolitano este că jucătorii Antoine Griezmann și Diego Costa nu trebuie să plece, dar, în cazul în care unul dintre aceștia se vor despărți de echipă, oficialii din Madrid trebuie să găsească înlocuitori de nivelul celor doi. Una dintre variantele susținute de jurnaliștii de la El Mundo Deportivo este transferul lui Edinson Cavani de la PSG la Atletico.

Atacantul din Uruguay a ajuns la echipa din Paris în 2013 de la Napoli, iar presa internațională scrie că ar putea pleca în următoarele luni de la gruparea la care a evoluat în ultimele șase sezoane. În plus nu este prima dată când Atletico este interesată de jucătorul în vârstă de 32 de ani, însă transferul nu s-a concretizat.

Potrivit celor de la Le 10 Sport, patronul clubului PSG, Nasser Al-Khelaïfi, ar fi dispus să renunțe la serviciile uruguayan-ului contra sumei de 40-50 de milioane de euro.

Am un contract aici, mai am un an din contract, sunt bine, sunt liniștit și sunt foarte mulțumit de echipă și de fani. Sunt fericit în acest oraș, dar în fotbal nu se știe niciodată„, a declarat Edinson Cavani, la finalul partidei cu AS Monaco (scor 3-1), care a consfințit câștigarea campionatului.

PSG a devenit pentru a opta oară campioana Franței. În acest sezon, Cavani a suferit mai multe accidentări care l-au ținut de parte de teren, însă a reușit să înregistreze 17 goluri în campionat în 17 meciuri.

 

Publicat: 22 04. 2019, 22:02
Actualizat: 22 04. 2019, 22:03