Antonio Conte: „Germania este o echipă mai bună decât Spania!”

Selecționerul Italiei, Antonio Conte, crede că meciul cu Germania, din sferturile Campionatului European din Franța, va fi mai dificil decât cel câștigat în fața Spaniei cu 2-0, în optimile de finală.

Vom întâlni o echipă foarte puternică din toate punctele de vedere. Germania este o echipă mai bună decât Spania, este campioana mondială en-titre, și va fi un meci diferit. Cred că Germania este cea mai completă echipă din lume, în acest moment. Are o mulțime de jucători valoroși„, a afirmat Antonio Conte, citat de site-ul UEFA, la conferința de presă.

Antonio Conte crede că dacă meciul dintre Italia și Germania s-ar fi jucat în urmă cu o lună, întâlnirea ar fi fost una disproporționată, dar „acum venim după o victorie mare cu Spania. Totuși, dacă vom învinge, o vom face cu mare greutate”, a adăugat Conte.

Gianluigi Buffon, portarul și căpitanul Italiei, a făcut o comparație între meciul de duminică și confruntarea din semifinalele de la Euro 2012, când Italia a învins Germania cu scorul de 2-1. „Nici în 2012 nu am fost favoriți, așa că a fost nevoie de o evoluție extraordinară ca să ajungem în finală. Ne aflăm într-o situație similară cu cea de atunci, doar că acum Germania este câștigătoarea en-titre a Campionatului Mondial”, a afirmat Buffon, citat de site-ul UEFA.

Meciul dintre Germania și Italia se va disputa sâmbătă, de la 22:00, la Bordeaux și va fi a 34-a confruntare între cele două reprezentative. În total, Italia a obținut 15 victorii, Germania 8, însă toate în partide amicale, în timp ce alte 10 meciuri s-au încheiat la egalitate. Dintre cele 33 de meciuri, doar 8 au fost oficiale: 4 victorii ale Italiei și 3 egaluri.

MEDIAFAX

Publicat: 01 07. 2016, 23:12
Actualizat: 01 07. 2016, 23:13