Arbitrul Viktor Kassai recunoaște că a greșit la meciul Anglia – Ucraina

Arbitrul Viktor Kassai, care nu a acordat marți un gol valabil Ucrainei în meciul cu Anglia de la Euro-2012, a recunoscut, pentru site-ul oficial al Federației Ungare de Fotbal (MLSZ), că a făcut o greșeală împreună cu brigada sa, informează AFP.

„După meci, ne-am uitat la imagini și am evaluat situația: am constatat imediat că am făcut o greșeală. Profesia noastră este dură, pentru că putem să avem 199 de decizii bune, însă o singură eroare poate fi fatală. Prestațiile noastre bune ne-au permis să ne facem un renume la nivel internațional, astfel că în ceea ce ne privește criticile sunt mai mari. Suntem foarte dezamăgiți, dar trebuie să acceptăm că pentru noi Euro s-a terminat”, a afirmat arbitrul în vârstă de 36 de ani.

Echipa Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, marți, la Donețk, cu scorul de 1-0 (0-0), selecționata Ucrainei, în ultima etapă a grupei D a competiției. Unicul gol al meciului a fost marcat de Wayne Rooney, în minutul 48. În minutul 62, ucraineanul Marko Devici a șutat la poartă, iar John Terry a scos balonul de după linia porții. Arbitrul ungur Viktor Kassai a lăsat jocul să continue, după ce asistentul suplimentar Istvan Vad nu i-a semnalizat că mingea a depășit linia porții cu întreaga circumferință.

Miercuri, secretarul general al UEFA, italianul Gianni Infantino, a declarat că golul nevalidat Ucrainei în meciul cu Anglia este „o eroare în 1.000 de cazuri” în cei trei ani ai experimentului cu cinci arbitri.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 06. 2012, 23:15
Actualizat: 21 06. 2012, 23:16