Argentina, la pământ! Messi nu a existat, Modric și Rakitic au strălucit. Cronica meciului
Echipa plină de vedete a Argentinei a părut de nerecunoscut în derby-ul grupei D, pierdut împotriva Croației, scor 3-0. Messi a semnat două ocazii pentru sud-americani, dar nu a putut face nimic ca să evite înfrângerea într-un meci crucial pentru calificarea în optimi.
Sud-americanii au avut nevoie doar de o ocazie periculoasă a Croației, semnată de Perisic în debutul partidei, pentru a începe festivalul ofensiv la poarta lui Subasic. Messi, Aguero și Perez au ratat pe rând deschiderea scorului în prima repriză. Perisic cu un șut pe jos, respins de Caballero, respectiv Mandzukic cu o lovitură de cap pe lângă poartă i-au dat emoții lui Sampaoli în prima repriză, dar nu mai mari ca cele pe care le-a avut la ocazia monumentală semnată de un Perez care nu a putut trimite mingea în poarta goală, din poziție ideală. Asaltul sud-americanilor nu a mai continuat în repriza secundă, șuturile lui Meza și Higuain nu au părut a fi o problemă pentru portarul lui Monaco.
Hvala, Willy!
Fundașul lui Liverpool, Dejan Lovren, a experimentat și din cealaltă tabără un meci decis de gafa monumentală a unui portar, după finala de Champions League pierdută de cormorani în fața lui Real Madrid, scor 3-1. Atunci, Karius a greșit decisiv la două dintre cele trei goluri ale madrilenilor. Acesta i-a pus mingea în picior lui Benzema la primul gol, și l-a „ajutat” pe Bale să închidă tabela, după ce galezul a expediat un balon ce a fost scăpat în poartă de goalkeeper-ul german. Acum, Caballero a încercat să-l evite pe Rebic cu o scăriță, dar mingea a ajuns cu noroc la mijlocașul croat, care și-a trecut numele în dreptul singurului gol al partidei.
Modric, după marcarea golului fabulos în poarta Argentinei
Luka Modric, mai LM10 decât Leo Messi
În primele două meciuri de la Campionatul Mondial din Rusia, Messi, omul care a calificat-o pe Argentina la acest turneu final cu o triplă în ultimul meci al preliminariilor, împotriva Ecuadorului, pare a fi de nerecunoscut. După penalty-ul ratat cu Islanda în prima partidă, Messi a părut absent la meciul crucial al sud-americanilor, împotriva Croației. Și a părut neputincios în fața unei echipe a Croației care adominat repriza secundă. Pe lângă golul lui Rebic, decarul Barcelonei a urmărit și execuția superbă din afara careului a celui pe care l-a îmbrățișat prietenește la începutul partidei, rivalul de la Real Madrid, Luka Modric. Caballero nu a putut face nimic la execuția fabuloasă a decarului de la Real Madrid și a colegului lui Messi de la Barcelona, Ivan Rakitic, care a bifat o bară în minutul 86. Același Caballero nu a avut nicio șansă în minutele de prelungire, după ce a fost lăsat singur cu Kovacic și Rakitic, iar ultimul a închis tabela și l-a trimis direct la cabine, după fluierul de final, pe prietenul Leo Messi.
S-a terminat 3-0 pentru Croația, care merge în optimi și „pasează” emoțiile calificării în tabăra sud-americană. Messi&Co. vor sta cu ochii pe partida de mâine dintre Nigeria și Islanda. În cazul unui succes al „vikingilor”, șansele de calificare ale Argentinei scad considerabil.
Argentina – Croația 0-3 (Rebic 53, Modric 80, Rakitic 90+1)
- Argentina: Caballero – Mercado, Otamendi, Tagliafico – Salvio (Pavon 56), Mascherano, Perez (Dybala 68), Acuna – Messi, Aguero (Higuain 54), Meza
- Rezerve: Armani, Guzman – Ansaldi, Banega, Biglia, Di Maria, Dybala, Fazio, Higuain, Lo Celso, Pavon, Rojo
- Croația: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic, Rakitic, Brozovic, Rebics (Kramaric 57), Modric, Perisic – Mandzukic
- Rezerve: Kalinic, Livakovic – Badelj, Bradaric, Caleta-Car, Corluka, Jedvaj, Kovacic, Kramaric, Pivaric, Pjaca