Așa îi vrem și în toamnă. Grecii, îngenuncheați de Costa Rica, după o nouă revenire spectaculoasă. FOTO | Cele mai frumoase imagini

Această cronică ar fi trebuit să arate altfel, dar, ca de atâtea alte ori la acest Mondial, totul s-a schimbat într-un final dramatic (6-4 după penalty-uri). Câștigătoare în „grupa morții”, în fața Uruguayului, Italiei și Angliei, Costa Rica a condus până în prelungirile meciului în fața Greciei, după golul lui Bryan Ruiz, dar Papastathopoulos nu a fost de acord cu înfrângerea. Fundașul Borussiei a egalat (1-1) când doar grecii știu să o facă și  fosta și viitoarea adversară a României a dus meciul în prelungiri.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO DE LA COSTA RICA – GRECIA

Micuța țară din America Centrală a rezistat în fața echipei lui Fernando Santos, deși a jucat în inferioritate numerică încă dinaintea finalului timpului regulamentar. S-a trecut la penalty-uri, acolo unde Gekas nu și-a mai controlat nervii și fosta campioană a Europei este eliminată.


Ruiz deschide scorul, iar Costa Rica a sperat până în minutul 90. FOTO: EPA

Echipa lui Jorge Luis Pinto se pregătește pentru „sfertul” cu Olanda și, cine știe, pentru o nouă minune. De partea cealaltă, Mitroglou și Compania își fac bagajele cu gândul la preliminariile CE 2016, acolo unde vor reîntâlni naționala lui Pițurcă, cea care le-a asigurat biletele pentru banchetul din Brazilia.


Grecii au egalat în prelungirile meciului prin Papastathopoulos, dar nu a fost de ajuns pentru viitoarea adversara a României

Publicat: 30 06. 2014, 02:21
Actualizat: 30 06. 2014, 02:24