*48 de sportivi din 63 prezenți la JO de la Seul 1988 au urcat pe podium *La ediția din 1984, România a terminat pe un incredibil loc secund în ierarhia națiunilor.
În preajma întrecerilor supreme de la Londra, revista Playboy a făcut, în numărul din iulie apărut de curând pe piață, o radiografie asupra prezențelor românești la Jocurile Olimpice de vară, în ultimii 32 de ani. Dacă în 1980 România a prezentat cea mai numeroasă delegație, la polul opus s-a aflat ediția Seul 1988. În Coreea am avut cei mai puțini reprezentanți (63), însă și cea mai bună eficiență din istoria participărilor. 76% din sportivii care au făcut deplasarea pe continentul asiatic au urcat pe podiumul olimpic, o performanță care cu greu va putea fi egalată vreodată. Așa cum și la ediția din ’84, România a profitat de absența unor mari puteri din blocul comunist și a terminat pe locul secund în clasamentul general al medaliilor. Ca și comparație, la JO de la Beijing, țara noastră a ocupat poziția a 17-a în ierarhia pe medalii a națiunilor, iar eficiența a fost una din cele mai scăzute din ultimele opt participări, adică de 19%.
Olimpicii au stat cu picioarele la gură în avion
Revenim la Jocurile Olimpice de la Seul 1988. S-au desfășurat în perioada în care Ceaușescu se pregătea să anunțe că am scăpat de datoriile externe și cureaua trebuia strânsă la maximum. Iar o delegație prea numeroasă atât de departe era probabil privită ca o cheltuială nepotrivită înaltelor idealuri ale comunismului. Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic Român, a povestit cum au stat lucrurile înainte de întrecerea de la Seul: „Motivul pentru care nu am fost decât cu 63 de sportivi a fost strict politic. S-a spus clar dinainte că nu va merge decât cine are șanse la medalie. Ceilalți nu trebuiau să se califice, deși ar fi putut s-o facă, pentru că baremurile nu erau atât de greu de îndeplinit. Dar trebuia să-ți asumi responsabilitatea că sportivul respectiv merge să ia medalie. Aici au avut de suferit cel mai mult tinerii care ar fi putut fi pregătiți pentru olimpiadele următoare și care ar fi câștigat o experiență adevărată prin prezența lor acolo. Sporturile de echipă ar fi mers 100% dacă s-ar fi calificat pentru că altfel ar fi stricat componența grupelor și CIO n-ar fi admis așa ceva. Eu am fost cel care s-a ocupat de deplasarea delegației României și nu am reușit să-i conving pe cei cu putere de decizie nici măcar să ne dea un alt avion pentru a ne transporta materialele, gen bărcile, canoeele etc. Așa că în singurul avion cu care am mers la Seul l-am transformat în bou-avion. În spate stăteau materialele, iar în față sportivii. Erau atât de înghesuiți încât stăteau cu picioarele la gură. Nu au fost luați în delegație nici măcar strictul necesar, mă refer la antrenori, sau oficiali. În schimb, Emil Bobu a știut să dea jos din avion pe cineva din COR pentru a se urca el”.
Cum am fi putut plăti la Barcelona
Pentru o delegație atât de subțire rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase. Am terminat pe locul 8 la general, cu un total de 24 de medalii. Dar, atenție, de fapt, din cei 63 de oameni prezenți, s-au întors acasă cu medalie pe gât 48, pentru că între sporturile medaliate au fost cei de la canotaj, de exemplu, unde erau mai mulți reprezentanți la o singură probă. Totuși, cine poate ști cam care ar fi fost bilanțul final dacă am fi mers cu întreaga delegație cu care România ar fi putut să se califice, pentru că în mod sigur ar mai fi fost loc și de alte medalii. Decizia politică a lui Ceaușescu era să ne coste, culmea, patru ani mai târziu, la Barcelona. De ce? Explică tot Dan Popper: „Înainte de ediția din 1992 CIO ar fi vrut să limiteze prezența unor delegații prea mari și s-a luat în calcul ca fiecare națiune să nu se poată prezenta decât cu 10% mai mult decât la ediția precedentă. Petru noi ar fi fost un dezastru, ar fi însemnat să nu ni se mai dea decât șase locuri în plus. S-au dus multe discuții pe tema asta și până la urmă s-a renunțat la idee”.
Viitorul nu sună bine
După ce ediții de-a lungul am fost una dintre reprezentativele care aveau un cuvânt greu de spus în cadrul Jocurilor Olimpice, prezentul nu e deloc roz, iar viitorul e mai degrabă în ceață. În 1988 era comunism și niște datorii externe de achitat, acum e criză mondială și, mai trist, o mare criză de performanțe. La Londra vom avea una din cele mai mici delegații din ultimii 32 de ani (n.r. 104 sportivi prezentați de COSR în această săptămână), iar speranțele pentru medalii sunt mai mici în comparație cu alte ediții.
Prezența și eficiența românească la ultimele ediții olimpice
Moscova 1980 228 sportivi (154 Bărbați și 74 Femei) în 20 sporturi. Bilanț: 6 Aur – 6 Argint – 13 Bronz; Locul 7 la „general” Total: 25 medalii; Eficiență: 26%
Los Angeles 1984 124 sportivi (71 B și 53 F) în 13 sporturi. Bilanț: 20-16-17; Locul 2 Total: 53 medalii; Eficiență: 72%
Seul 1988 63 sportivi (30 B și 33 F) în 10 sporturi. Bilanț: 7-11-6; Locul 8 Total: 24 medalii; Eficiență: 75%
Barcelona 1992 172 sportivi (104 B și 68 F) în 18 sporturi. Bilanț: 4-6-8; Locul 14 Total: 18 medalii; Eficiență: 25%
Atlanta 1996 165 sportivi (98 B și 67 F) în 18 sporturi. Bilanț: 4-7-9; Locul 14 Total: 20 medalii; Eficiență: 18%
Sydney 2000 145 sportivi (71 B și 74 F) în 16 sporturi. Bilanț: 11-6-9; Locul 11 Total: 26 medalii; Eficiență: 25%
Atena 2004 108 sportivi (50 B și 58 F) în 16 sporturi. Bilanț: 8-5-6; Locul 14 Total: 19 medalii; Eficiență: 28%
Beijing 2008 102 sportivi (39 B și 63 F) în 16 sporturi. Bilanț: 4-1-3; Locul 17 Total: 8 medalii; Eficiență: 19%
Londra 2012 104 sportivi (54 B și 50 F) în 15 sporturi.
Articol scris de Mihai Ionescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER