Astra, matematic în Champions League, scene de coșmar în Turcia, ultimele bilete pentru Euro 2016, Tecău si Mergea, campioni la București iar Hummels va juca la Bayern Munchen
This browser does not support the video element.
Astra Giurgiu este prima echipa matematic calificată în Champions League! Rezultatul de egalitate dintre Pandurii și Dinamo a asigurat locul secund echipa lui Șumudică si prezenta în turul 3 preliminar al UEFA Champions League în sezonul următor. Astra mai are nevoie de patru puncte în ultimele trei etape de campionat pentru a fi matematic campioni.
Scene de cosmar in Turcia! Partida dintre Trabzonspor și Fenerbahce a fost întreruptă după ce mai mulți fani au intrat pe teren si au atacat un arbitru aditional. Meciul a fost oprit la scorul de 4-0 pentru Fenerbahce, moment în care sute de fani au sărit din tribune în teren.
Fanii care mai sperau să prindă bilete la Campionatul European din această vară au mai primit o șansă. Ultimele tichete vor fi puse în vânzare marți, 26 aprilie, după ora prânzului, se arată într-un comunicat postat pe site-ul frf.ro
Ultima ediție a Năstase Țiriac Trophy intră în istoria tenisului românesc! Echipa formată din românii Florin Mergea și Horia Tecău a câștigat luni trofeul de la dublu, după o finală adjudecată în minimum de seturi: 7-5, 6-4 cu Chris Guccione/Andre Sa.
Mats Hummels va juca din sezonul următor la Bayern Munchen. Potrivit jurnaliștilor germani, Hummels va semna un contract valabil pe patru sezoane și va încasa 10 milioane de euro pe sezon. Borussia va primi în schimbul său aproximativ 30 de milioane de euro.