Patronii lui Manchester United vor să-i facă pe plac lui Ole Gunnar Solskaer, omul care a readus echipa pe linia de plutire, și se pregătesc să bată un nou record în materie de transferuri. Vor să ofere 150 de milioane de euro pentru fundașul lui Napoli, Kalidou Koulibaly (27 de ani), anunță presa din Anglia.
Intereseul lui Manchester United nu este recent. A mai încercat să-l transfere și în iarnă, au trimis propunerea napoletanilor, dar totul a picat din pricina aspectelor financiare. Reprezentanții italienilor voiau mai mulți bani, dar acum englezii sunt gata să pluseze serios, oferind cu aproximativ 50 de milioane de euro mai mult. Colegul lui Vlad Chiricheș e dispus să plece. După incidentele dintr-un meci de campionat, când fanii Interului i-au adresat injurii rasiste, fundașul le-a cerut oficialilor să-l lase să plece. Astel, în contextul unei oferte mai mari din partea grupării engleze, Napoli ar putea accepta propunerea.
Cele 150 de milioane de euro care ar urma să fie plătite, conform Daily Mail, l-ar face pe Koulibaly cel mai scump fundaș din istorie. În momentul de față, recordul îi aparține lui Virgil van Dijk, luat de Liverpool de la Southampton pentru 85 de milioane de euro.
Kalidou Koulibaly este legitimat la Napoli din 2014, când a fost transferat de la Genk pentru 7.75 milioane de euro. În această perioadă cota lui a crescut semnificativ, iar acum, potrivit Transfermarkt, valorează 70 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER